Olaf Scholz îşi justifică vizita în China prin mesajul comun împotriva armelor nucleare

F.D.
Internaţional / 5 noiembrie 2022

Olaf Scholz îşi justifică vizita în China prin mesajul comun împotriva armelor nucleare

Cancelarul german Olaf Scholz, care a fost aspru criticat pentru o vizită la Beijing în această săptămână, a declarat sâmbătă că declaraţia comună a sa şi a preşedintelui chinez, Xi Jinping, împotriva folosirii armelor nucleare în Ucraina a fost un motiv suficient pentru a merge acolo, relatează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

În cadrul unei reuniuni a social-democraţilor germani la Berlin, la o zi după vizita sa de 12 ore la Beijing, Scholz a salutat acordul cu preşedintele Xi Jinping de a se opune unei escaladări nucleare în războiul din Ucraina.

''Pentru că guvernul chinez, preşedintele şi cu mine am reuşit să declarăm că nu trebuie folosite arme nucleare în acest război, numai acest lucru a făcut ca întreaga călătorie să merite", a spus cancelarul german.

Xi, care a obţinut al treilea mandat în urmă cu două săptămâni, a fost de acord că ambii lideri ''se opun în comun utilizării sau ameninţării cu utilizarea armelor nucleare'' în Ucraina, dar s-a abţinut să critice Rusia sau să ceară Moscovei să-şi retragă trupele.

Casa Albă a declarat în această săptămână că discuţiile repetate ale oficialilor ruşi despre posibila utilizare a armelor nucleare în Ucraina au generat îngrijorări la Washington că acest lucru ar putea deveni realitate.Ministerul rus de Externe a răspuns că ''prioritatea principală'' în lume ar trebui să fie evitarea unei confruntări între puterile nucleare, ''în actuala situaţie dificilă şi turbulentă''.

Scholz a fost primul lider al G7 care a vizitat China de la izbucnirea pandemiei de COVID-19, însoţit de o importantă delegaţie de afaceri.

Călătoria a atras critici în Germania şi în rândul partenerilor săi europeni cu privire la dependenţa economică tot mai mare a Berlinului de Beijing şi pentru că a avut loc atât de curând după ce Xi şi-a întărit controlul asupra puterii în China luna trecută.

''Avem un plan clar şi îl urmăm până la capăt. Iar acest lucru înseamnă diversificarea pentru toate ţările cu care facem comerţ, în special, desigur, cu o ţară atât de mare şi care deţine o cotă atât de importantă din economia mondială'', a declarat Scholz, citat de Reuters.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. Afecerile,pe primul local,

    restul texte ptr. politic corecte 

    1. Greu cu limba romana

    Sa dus cu sefii de la Volkswagen,BASF si altii,

    ptr. afaceri,fiindca trezoreria se cam goleste,

    restul povesti este ptr.presa propagandistica 

    Treziti-va că se duce de râpă UE. Norvegia și SUA vand gazul de 4 ori mai scump.Lasati interesele americane și urmati-le pe ale voastre. Senilu spune maine că n-a fost niciun război sau că ei au susținut independenta Ucrainei, de Europa trebuind să vă ocupați singuri că doar sunteți ditamai UE.

    1. Incet poate Europa se trezeste

    Nemtii smecheri deja duc industria mare consumatoare

    de energie in China,unde vor folosi gazul si petrolul rusesc, 

    (ca sa evite sanctiunile impuse de ei energiei ieftine ruse) 

    restul industriei tariilor europene poate sa dea faliment

    Chiar asa de prosti ne cred  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “Securitatea cibernetică”
Avocat Ianul Alexandra
Electromagnetica
BTPay
cautavocat.ro
danescu.ro
arsc.ro
Gala Regista 2023

Curs valutar BNR

07 Feb. 2023
Euro (EUR)Euro4.9022
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5747
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9405
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4884
Gram de aur (XAU)Gram de aur275.3601

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro