OLAF SCHOLZ:"Rusia va trebui să recunoască faptul că retragerea trupelor sale din Ucraina este singura soluţie"

G.D.
Internaţional / 15 noiembrie 2022

"Rusia va trebui să recunoască faptul că retragerea trupelor sale din Ucraina este singura soluţie"

Cancelarul german Olaf Scholz a declarat astăzi - în cadrul summitului G20, care se desfăşoară în insula Bali (Indonezia) - că mai devreme sau mai târziu Rusia va trebui să accepte că retragerea trupelor sale din Ucraina este singura soluţie a acestui conflict, potrivit EFE, notează Agerpres.

"Până la urmă va trebui să vină momentul în care Rusia să recunoască şi să accepte că trebuie să iasă din această situaţie, iar una dintre cerinţe este retragerea trupelor" de pe teritoriul Ucrainei, a afirmat Scholz într-o conferinţă de presă.

Referitor la propunerea în zece puncte pentru a se ajunge la pace în Ucraina prezentată de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, cancelarul german a reiterat că "ceea ce este important acum este ca Rusia să pună capăt războiului de agresiune şi să-şi retragă trupele".

Aceasta este baza pentru a se ajunge la o situaţie în care să poată fi negociată pacea, o pace care să nu poată fi dictată din perspectiva Rusiei, pentru că nici Ucraina şi nici comunitatea internaţională nu ar accepta aceasta, a subliniat Olaf Scholz.

Cancelarul german s-a exprimat în favoarea menţinerii dialogului cu preşedintele rus Vladimir Putin, aşa cum a făcut-o personal în ultimele luni.

"Consider că este corect să existe un dialog constant în cadrul căruia să discutăm tocmai aspectele pe care le vedem diferit", a spus el, evocând că a purtat discuţii nu doar cu preşedintele ucrainean, ci şi cu liderul rus înainte şi în timpul războiului.

Scholz s-a referit de asemenea la proiectul de acord G20 în care se spune clar, potrivit lui, că "acest război de agresiune este inacceptabil", că trebuie depuse toate eforturile pentru a contracara impactul pe care îl are asupra restului lumii şi că "utilizarea armelor nucleare iese din discuţie".

"Acesta este consensul care câştigă treptat teren aici", a afirmat cancelarul german, calificând drept "deosebit de valoros" faptul că această abordare "a căpătat o asemenea importanţă" la acest summit şi că s-a ajuns la un acord cu privire la o declaraţie finală pe care, din acest punct de vedere, "nimeni nu o respinge".

În acest sens, cancelarul german s-a referit la Adunarea Generală a ONU în cadrul căreia a existat o "majoritate clară" în problema condamnării Rusiei şi a războiului de agresiune rusesc.

Evocând existenţa "altor puncte de vedere", Scholz a subliniat că multe ţări care s-au abţinut să condamne invazia Rusiei "în sinea lor sunt convinse că acest război este nedrept şi inutil", a mai consemnat EFE.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Cum sa cedeze teritorii cucerite de armata cu sacrificii??? Cancelarul este in deruta totala... Ati ramas fara gaze, petrol rusesc si mai nou fara minte dle Cancelar.. Sunteti o umbra din ce era Merkel....

    1. Ce sacrificii? Nu vor face decât să-și omoare mobilizații de pomană. Oricum nu mai au nicio armată.

      stirea,confirmata si de Casa Alba ca la

      Ancara sau intilnit SEFUL CIA din USA si 

      SEFUL SERVICIULUI DE CONTRAINFORMATII al RUSIEI ???

      Probabil sa sarbatoreasca victoria de la Herson !! 

      E dureroasa trezirea la realitate pt propagandistii rusi!Dar adevarul e ca nu numai ca o sa cedeze teritotiile cucerite in Ucraina dar rusia va plati si despagubiri extraordinare de mii de miliarde de dolari plus ca va fi tratata ca un paria ani buni de aici inainte!Desigur propagandistilor inca nu le vine sa creada dar vor vedea !

    Ce cancelar "minunat"

    unde esti "Helmut Khol" 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Avocat Ianul Alexandra
cautavocat.ro
BTPay
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

01 Feb. 2023
Euro (EUR)Euro4.9148
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5152
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9264
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5638
Gram de aur (XAU)Gram de aur279.6982

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro