OMV a început să producă petrol în Noua Zeelandă

V.B.
Companii #Energie / 1 decembrie 2014

Grupul energetic austriac OMV a anunţat astăzi, printr-un comunicat, că a început producţia de petrol la câmpul petrolifer Maari, amplasat la 80 de kilometri de coasta Taranaki a Noii Zeelande (situată în vestul ţării).

Capacitatea de producţie este estimată la 4.500 barili de ţiţei pe zi. Proiectul prevede în total forarea a 5 puţuri, OMV investind aproximativ 205 milioane euro până la mijlocul anului viitor.

"Este o mare realizare să revitalizezi un câmp existent. Condiţiile din Marea Tasmaniei sunt dificile şi puţin cunoscute, însă echipa a reuşit să livreze proiectul în siguranţă. Producţia suplimentară de la Maari prin instalaţiile existente va îmbunătăţi considerabil eficienţa şi va reduce costul operaţional per baril", a declarat Jaap Huijskes, responsabil pentru explorare şi producţie în conducerea OMV.

OMV New Zealand Ltd deţine 69% din acţiunile Maari Joint Venture (JV). Ceilalţi parteneri sunt: Todd Maari Ltd (16%), Horizon Oil International Ltd (10%) şi Cue Taranaki Pty Ltd (5%).

Grupul austriac OMV este acţionarul majoritar al Petrom (cea mai mare companie românească de petrol şi gaze), cu o participaţie de 51,01%. Statul român, prin Ministerul Economiei, deţine 20,64% dintre acţiuni, în timp ce un pachet de 18,99% este controlat de Fondul Proprietatea.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3467
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7745
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7808
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3727
Gram de aur (XAU)Gram de aur615.8469

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb