One United Properties (BVB: ONE), principalul investitor şi dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidenţiale, mixte şi de birouri din România, anunţă achiziţia unui teren de 5.755 de metri pătraţi pe strada Barbu Văcărescu 110-112, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei. Compania plănuieşte să dezvolte aici un turn cu funcţiuni mixte, într-o zonă care îmbină apropierea de natură cu accesul la principalul centru de afaceri al Bucureştiului. Valoarea tranzacţiei este de 10 milioane de euro, informează sursa citată.
Achiziţia consolidează prezenţa companiei într-o zonă a Capitalei în care aceasta construieşte de peste un deceniu şi în care portofoliul său include dezvoltări precum One Floreasca City, One Gallery, One Floreasca Towers şi One Verdi Park, devenite deja repere. ONE are dezvoltări finalizate cu o valoare brută de dezvoltare cumulată de aproximativ 536 de milioane de euro doar în zona Floreasca - Barbu Văcărescu şi are în construcţie, în aceeaşi zonă, un portofoliu de aproximativ 360 de milioane de euro valoare brută de dezvoltare, în dezvoltări precum One Floreasca Sunset, One Peninsula şi One Floreasca Club. La acestea se adaugă viitoarea dezvoltare de pe terenul nou achiziţionat, cu o valoare brută de dezvoltare de 130 de milioane de euro, conform comunicatului de presă.
Conform conceptului de proiectare preliminar, dezvoltarea va avea patru niveluri de subsol, un parter şi 25 de etaje şi o suprafaţă construită desfăşurată supraterană de aproximativ 25.900 de metri pătraţi. Cu o înălţime de peste 100 de metri, turnul va fi una dintre cele mai înalte clădiri de locuit din România şi va fi conceput ca o dezvoltare emblematică, ce va anima cartierul Floreasca-Barbu Văcărescu. Nivelurile inferioare vor găzdui spaţii comerciale şi birouri, precum şi o gamă de servicii şi facilităţi. Prin această dezvoltare, un teren abandonat va fi redat oraşului. Pe lângă locuinţe, proiectul va aduce în zonă magazine, spaţii de lucru şi 2.000 de metri pătraţi de spaţii verzi, de care se vor putea bucura atât viitorii rezidenţi, cât şi cei care locuiesc sau lucrează în cartier, se arată în comunicatul de presă.
Pentru proiectarea turnului, One United Properties va organiza un concurs internaţional de arhitectură, cu obiectivul de a realiza o clădire emblematică pentru oraş. Este aceeaşi abordare pe care compania a urmat-o pentru One City District, unde masterplanul va fi semnat de arhitectul francez Jean-Michel Wilmotte, potrivit comunicatului de presă.
„Am ales acest teren pentru poziţia sa şi pentru felul în care completează investiţiile noastre din Floreasca-Barbu Văcărescu. Am dezvoltat aici locuinţe şi birouri, iar prin One Gallery aducem restaurante, facilităţi wellness şi spaţii pentru evenimente. Sinergia dintre aceste funcţiuni creează valoare: serviciile din vecinătate sporesc atractivitatea noului proiect, iar viitorii rezidenţi vor extinde baza de clienţi a afacerilor din zonă. Ne interesează şi ce aduce această investiţie comunităţii: mai multe servicii aflate la o distanţă care poate fi parcursă pe jos, locuri de întâlnire şi spaţii la nivelul străzii de care să se bucure toţi cei din cartier. Aceste beneficii vor face parte din tema concursului internaţional de arhitectură, prin care vom căuta o soluţie care să valorifice poziţia şi priveliştile amplasamentului, cu aceeaşi atenţie pentru silueta turnului şi pentru felul în care clădirea se deschide către stradă”, a declarat Andrei Diaconescu, cofondator şi co-CEO One United Properties, se mai arată în comunicatul de presă.
Terenul achiziţionat se află la câteva minute de mers pe jos de One Gallery, fosta Hală Ford restaurată de ONE, care include Marketta Food Hall, unul dintre cele mai mari food hall-uri din regiune, un club privat de sănătate, wellness şi longevitate, spaţii de birouri şi evenimente. Noul turn continuă transformarea zonei şi completează serviciile existente: rezidenţii vor aduce un public nou pentru restaurantele şi spaţiile comerciale din portofoliul ONE din vecinătate şi nu numai. De asemenea, zona este bine conectată la restul oraşului, cu acces rapid către polul office din Nord, dar şi A3. Accesul în zonă a fost îmbunătăţit recent prin modernizarea liniei de tramvai de pe Barbu Văcărescu şi reluarea circulaţiei în martie 2026, cu legătură directă spre Aeroportul Băneasa şi Bucur Obor, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.






























































Opinia Cititorului