ICT

OPINIIHidroelectrica, un fel de acţiune bancară deţinută de SIF-uri în 2007

Cristian Dogaru
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 05 mai

Dacă întrebai optimiştii de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) în vara anului 2007 de ce era musai ca indicele BET-FI să atingă 100.000 puncte îţi recitau mantra deţinerilor la bănci. SIF-urile aveau acţiuni la principalele bănci din ţară (Banca Comericală Română şi BRD, pe atunci), iar băncile erau motorul de dezvoltare al economiei, exista boom-ul creditării, ce putea să meargă rău?

Nu mai insist, s-a văzut ce a mers rău. Acum, acţiunile Hidroelectrica sunt percepute de managerii Fondului Proprietatea (FP) ca un fel de acţiuni la bănci deţinute de SIF-uri în 2007. E musai ca discountul la care se tranzacţionează acţiunile FP să fie cât mai mic, ba ni se sugerează că nu ar fi exclus să se tranzacţioneze şi cu primă faţă de Valoarea Unitară a Activului Net (VUAN), doar pentru că FP deţine 20% din Hidroelectrica, activ ce cântăreşte peste 40% ca pondere în portofoliul Fondului.

Acum, ca şi în 2007, nimic nu pare să contrazică traiectoria frumoasă a acţiunilor Hidroelectrica în eventualitatea listării. Se vorbeşte peste tot de energie verde, de abandonarea combustibililor fosili, iar Hidroelectrica produce energie curată. Numai că, uneori, nici lucrurile ce par sigure nu sunt bătute în cuie. În 2007 prea mult credit era să scufunde băncile. Să sperăm că în curând prea multă ecologie n-o să pună lacăt pe barajele Hidroelectrica. Asta ca să nu mai pomenim că am trăit şi vremuri în care ditamai compania cu perspective imense era târâtă în insolvenţă.

Ideea nu este însă să vedem noduri în papura companiei de stat ci să vorbim despre riscurile unui fond de investiţii care se tranzacţionează cu primă faţă de VUAN. De ce ar merita SIF Oltenia de pildă un discount de peste 50% iar FP unul de numai 6% sau chiar o primă? Nu este exagerat de mare decalajul?

Cât ar ajunge cotaţiile Hidroelectrica după listare, dacă FP ar da şfară în ţară că doreşte vinderea participaţiilor sale? În mod cert ar urma o corecţie de toată frumuseţea. Să ne amintim cum au plonjat cotaţiile Romgaz când FP a anunţat că se încearcă exitul - de la 36 de lei/acţiune cotaţiile au ajuns destul de repede 21 lei/acţiune. Şi Romgaz era o acţiune promiţătoare atunci aşa cum şi Hidroelectrica este una astăzi. Şi, cu toate acestea, piaţa nu a avut prea mare consideraţie pentru evaluarea iniţială a bursei când s-a aflat că e rost de făcut ceva profit. Să nu aud că acţiunile Hidroelectrica odată listate nu vor fi afectate de exitul FP. Asta nu cred.

La fel şi cu ideea primei de la Fondul Proprietatea. Managerii visează frumos, îşi susţin visurile cu răscumpărări agresive, VUAN-ul ar putea să crească după listarea Hidroelectrica, dar în cazul în care Fondul demarează exitul de la compania de stat triectoria acţiunilor Romgaz va fi un bun exemplu şi pentru cele ale Hidroelectrica. Sigur, pentru cine vrea să facă o speculaţie, cumpărarea acţiunilor FP în preajma listării Hidroelectrica ar lăsa loc de creştere. O strategie care poate fi luată în calcul pentru cei care speculează pe termen scurt, mai ales că este uşor de intuit suprasubscrierea de la IPO-ul Hidroelectrica. Nu este însă în niciun caz o strategie pentru investitorii pe termen mai lung, care pot fi afectaţi de exitul FP, mai ales dacă nu au stomacul suficient de puternic pentru a suporta oscilaţiile cotaţiilor.

Opinia Cititorului ( 12 )

  1. Am băgat la cap dle Dogaru! Aveti dreptate!

    1. Adevarul din articol trebuie complet cu altele:

      1) hidrocentralele romanesti sunt construite prost, in anii comunismului, si vor necesita reparatii scumpe; 

      2) proiectarea lor in raport cu resursa hidrografica era oricum deficitara inca din anii comunismului cand, in perioade cu precipitatii normale, gradul de umplere era insuficient pentru o exploatare normala; 

      3) schimbarile climatice vor perturba ritmul firesc al precipitatiilor si, chiar daca anual vor cadea aceleasi cantitati, cresterea brusca din anumite perioade nu va aduce si castiguri economice pentru ca surplusul va trebui deversat.

      Pe romaneste: Hidroelectrica este o investitie chiar mult mai riscanta decat pare dupa lecturarea articolului de mai sus! 

      De acord 100%. Am ajuns si eu la aceeasi concluzie in ultimii ani vazand ca nu este o coincidenta prezenta unor ani cu pierderi pentru Hidro.

      Nu mai vorbim de faptul ca insasi ideea de hidrocentrala va fi in curand vorbita de rau pentru ca distruge habitatul eco. Exista si alte tehnologii hidro (turbine in mare) care nu necesita asa mare deranjul ca o hidrocentrala cu baraj.

      Ca si energia nucleara, hidro va fi in curand descurajata. 

      Pe situl sustaineurope exista urmatoarea analiza din care citez.

      "We now know that the damming of rivers causes immense strain on the local biodiversity, creates unwanted GHG emissions and kills off aquatic life in vast numbers, not to mention the massive inconvenience to local communities and indigenous tribes who are forced out of their lands and homes. The effect of dams on ecosystems is an increasingly complex issue and one which until relatively recently never received the public attention it truly deserves. 

       

      Ultimately, the goal of renewable development must be to minimize our ecological footprint and if the social and ecological costs are too damaging then that is something which needs to be addressed now, not at some point down the line. We now have the necessary tools to help assess sites for hydro and extra-careful consideration needs to be given when planning and building new plants." 

    Managerii FP nu viseaza, ci prostesc direct pe altzii, incepand cu evaluarea exagerata a HDR la 26 md lei din portofoliul lor. Mizeaza si pe complicitatea statului roman, care vrea o evaluarea cat mai mare a HDR la viitorul IPO.

    Da, dar spre diferenta de banci, care nu dau nimic actionarilor, HDR ofera dividende consistente.

    1. A se vedea si experienta ultimelor listari ale statului in care mdupa o crestere modesta pretul actiunilor au sczut continuu.Ex.EL

      NU SE MAI LISTEAZA NIMIC , D-LE DOGARU !!! POATE STITI , S-AU POATE NU , DAR LEGEA CU VANZARILE MINORITARE ALE COMPANIILOR DE STAT , A CAZUT IN SENATUL ROMANIEI !!! COMUNISTII MAJORITARI DE ACOLO , INTARATATI SI ATATATI DE DANIEL ZAMFIR , ACEST LENIN AL 2 - LEA , AL ROMANIEI , AU RESPINS LEGEA INITIATA DE LIBERALI !!! NU CA NU AR FI COMUNISTI , SI PRINTRE LIBERALI , CA SANT !!! INSA , PREA MULTI PARLAMENTARI SANT AFONI , IN MATERIE DE BURSA , DE PIATA DE CAPITAL , NU STIU CE E AIA , SI NICI NU-I INTERESEAZA !!! AU IN CREIERE , NUMAI SCOALA DE PARTID , CARE ZICEA : TOTUL LA STAT !!! NU NE VINDEM TARA !!! MOARTE CAPITALISTILOR !!! CU ASEMENEA OAMENI , PARCA APARUTI DIN NEANDERTHALL , NU SE MAI LISTEAZA NIMIC , NICI ANUL ACESTA , D-LE DOGARU !!! CE POT EU , SA MAI ZIC ??? VAI DE CAPUL NOSTRU !!!

    Pana una alta, FP si-a îmbogățit acționarii! În special pe străini. In schimb mizeriile comuniste numite sifuri țin milioane de acționari români blocați, furați permanent, prostiți pe față de tot felul de golani care-si spun președinți de sifuri, vehicule investiționale etc practic ii țin pe români de cel puțin 10 ani mai săraci decât au fost. Asta este marea diferența dintre FP și SIFURI. Dar politica tarii este ca romanii sa nu o ducă bine, pentru a putea fi conduși usor de securiștii tineri de azi.Mult succes România, veți strica totul ca de obicei!

    Numai de'ar face o data listarea asta, dupa vedem noi cum vindem si cumparam, pierdem sau castigam.

    1. In cazul listarii Hidroelectrica, e exact pe dos fata de proverb: bine pomul laudat la sacii plin de bani ... da' rezultatul tot la fel va fi, adica dezamagire.

    Cred ca este o prostie sa compari FP cu sifurile. Nu pentru ca primul ar fi perfect, ci pentru ca la sifuri este un amestec de hotie primitiva si prostie patentata imposibil de egalat. Desigur, asefeul care se face ca nu vede o supraevaluare grosolana sau o concertare evidenta este principalul vinovat pentru asta.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
Apanova
BTPay
Boromir

Curs valutar BNR

07 Mai. 2021
Euro (EUR)Euro4.9262
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0800
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4941
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6770
Gram de aur (XAU)Gram de aur238.7720

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Tohani
Cotaţii Emitenţi BVB
Concurs de idei de afaceri inovative ”Money is Funny” – ÎNSCRIERI
Cotaţii fonduri mutuale
Energy CEO forum awards
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro