OPINII Un ceai de tei de la BNR pentru viitorii pensionari

CRISTIAN DOGARU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 27 mai 2022

Un ceai de tei de la BNR pentru viitorii pensionari

O ştire trecută repede cu vederea privind evoluţia fondurilor private de pensii din pilonul II arată o scădere a activului net unitar cu 5-8% în funcţie de fond şi de politica de investiţii adoptată, de la începutul anului.

O scădere care vine, previzibil, din reevaluarea la piaţă a titlurilor de stat mai vechi din portofolii. Cum inflaţia şi dobânzile au tot urcat, titlurile care au fost cumpărate în urmă cu 1-2 ani sunt pe minus (când dobânzile cresc, valoarea titlurilor scade pentru a se conserva randamentul actual) şi, dacă adăugăm că şi bursa este într-o zonă de corecţii, activele nete ale viitorilor pensionari traversează o perioadă mai slabă.

Ca să nu mai pomenesc de faptul că ce e mai rău abia urmează pentru ei dacă pieţele de capital intră mai adânc în corecţie, iar dobânzile îşi continuă ascensiunea. În plus, unele dintre fondurile de pensii au expuneri şi pe obligaţiunile Băncii Internaţionale de Investiţii din care România vrea să se retragă, ca şi mai multe societăţi de administrare de investiţii pe fondurile mutuale din portofolii.

De ce se corectează agresiv titlurile de stat din portofoliile fondurilor de pensii? Pentru că BNR a tot amânat să ia taurul de coarne şi să majoreze mai devreme dobânda de politică monetară astfel încât în acest moment avem un ditamai decalajul faţă de băncile centrale din regiune care au ajuns la peste 5% cu dobânda.

BNR a vrut să protejeze debitorii amânând creşterea dobânzilor (precum şi bugetul de stat care se confruntă acum cu o accelerare a costurilor cu datoria pe termen lung), dar a provocat în acest fel o gaură în portofoliul fondurilor de pensii care au continuat să cumpere titluri de stat cu randamente mici o bună bucată de timp şi, implicit, în valoarea pensiei celor care se retrag în această perioadă din activitate.

Şi, de ce să nu subliniem şi asta, BNR a reeditat scenariul din 2007 când pe vârful bulei imobiliare uşura condiţiile de creditare. Acum, pe vârful unei noi bule imobiliare a amânat cât a putut creşterea dobânzilor fericind băncile cu încă un vârf al activelor în 2021. Să vedem cum se vor descurca acestea cu provizioanele din 2023, asta dacă nu se mai găseşte vreo soluţie salvatoare care să ascundă sub preş mizeria din sistemul bancar, precum împrumutul FMI din 2010.

Una peste alta, după atâtea "succesuri" în lupta cu inflaţia care scapă mai mereu din coridorul prezis, cu stabilitatea macroeconomică ce intră de fiecare dată în gardul primei crize externe, ca şi cursul de schimb menţinut aproape fix până când e cazul să corectăm toate dezechilibrele cu barda, după toate aceste minunate realizări n-ar fi cazul ca bună parte din venerabilii din strada Doamnei să fie trimişi să îşi bea ceaiurile de tei în grădina proprie pentru totdeauna?

Nu ne-am plictisit să batem înţelegători pe creştet instituţiile de supraveghere şi control (BNR & ASF) indiferent cât de mare e buba care explodează în faţa contribuabililor? De la Astra şi Carpatica la City Insurance, de la falimentele bancare din anii 90 la Internaţional Leasing, criza din 2008 reparată cu împrumut extern, creditarea în monede exotice, etc.?

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. Tinand cont de cele expuse in articol referitor la actuala scadere a activului net la fondurile pilon II,

    putem concluziona ca cine se pensioneaza in luna mai 2022 primeste mai putini bani decat cineva care s-a pensionat in mai 2021, presupunand ca ambii au contribuit in timp aceeasi suma la acest tip de fonduri? 

    Daca da, cum poate fi gestionat acest hazard al fluctuatiei VUAN la fondurile pilon II pentru un contribuabil aflat in pragul pensionarii?

    Va multumesc. 

    Inițial depunerile (oarecare) erau garantate la nivelul inițial. Cum s-a schimbat peste noapte legea, nu a fost surprins la presă așa cum trebuia. Acum nimeni nu se poate proteja. Normal ar fi fost ca la trecerea spre alt fond suma x transferată să fie garantată. Așa aveau o șansă și fondurile private, iar industria nu murea: acum și-au făcut-o cu propria mână, doar că până se prind românii mai durează.

    Cea mai tare afacere, noi luam comision indiferent cum merge piata. Clientii vin ca sunt obligati de lege. Mai facem si lobby la scadenta sa nu poata fi retrasi toti banii sa nu scada baza la care se aplica comisionul nostru.

    Pe scurt, ne doare in pix.  

    1. Legea este facuta de parlament/politicieni. Politicienii sunt alesi prin vot la fiecare 4 ani. O lege proasta poate fi anulata/corectata la fiecare 4 ani.Concluzia, vrei o lege dreapta, pentru oameni, alegi politicieni care fac legi pentru cetateni. PS: Nu vei gasi astfel de politicieni pe liste de partid. Deci alegi independenti.

      Alegi independenți în sensul că-i votezi. Cei mai multi nu obțin numărul necesar de voturi, deci nu ajung în Parlament. Puținii care ajung nu au forță să influențeze ceva.

      Problemă rezolvată. 

    ce comparatii bre de la City Insurance 2022 la falimentul bancilor din anii 90. Pai ce comparam? Cei care tot critica BNR sa ia in considerare si ca BNR are mai multe date si informatii decat analistii pot folosi parghiile pe care le stie toata lumea dar si parghii pe care nu le stie toata lumea plus ca ucrand cu viitorul si cu tot felul de incertitudini cum ar fi masurile politice sau preturile de afara poate sa dea peste cap masurile BNR sau sa le ingreuneze schemele. Treaba nu e usoara decat aici pe hartie in powerpoint la tabla unde ai ecuatii de gradul I. Norocul nostru ca nu au succes presiunile politice asupra BNR sa stabileasca un Dragnea dobanzile si cursu.

    1. isarescule vezi ca ti-a scapat bichonul din curte.

      Explozia preturilor la energie a inceput acum vreo 2 ani, vezi pzu, suntem cativa care tot am zis pe aici ca o sa fie nasol. Sanctiunile aplicate rusiei sunt paie aruncate pe un foc deja arzand. 

      Doar niste anchilozati ca isarescu, georgescu,vasilescu si mai noii securisti badea si croitoru au zis ca nu are legatura si au mers pe blat cu politicienii. 

      Dedicatie pentru cei mai sus numiti **** intreaba de tine feat Margineanu

      Multè țări ar dori să aibă bancheri ca domnul Isărescu

      Nu vedeți ce se întâmplă în toate țările ?! 

      Virusul , energia , războiul și poate războaiele au lovit și o să lovească economiile 

      BNR are atribuțiile ei nu e vinovată de bazaconiile dumneavoastră

      Isărescu , frazele lui sunt greu de înțeles pt mulți... 

      Offff, ce noroc pe noi cu Isărescu. Fara el poate ne era mai rau, sigur ne era mai bine.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6879
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3062
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9723
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.4124

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb