Abonament gratuit

ORBAN:"Nu există nicio prioritate la vaccinare pentru miniştri, secretari de stat sau funcţionari"

J.P.
Politică /

"Nu există nicio prioritate la vaccinare pentru miniştri, secretari de stat sau funcţionari"

Premierul Ludovic Orban a declarat, ieri seară, că nu este stabilită nicio prioritate privind administrarea vaccinului COVID-19 pentru miniştri, secretari de stat sau funcţionari, el afirmând că documentul care a circulat în presă conform căruia s-ar fi stabilit o prioritizare a fost o adresă de la Ministerul Sănătăţii care urmărea evaluarea ratei de acceptare a vaccinului, despre care spune că ar putea sosi încă din luna decembrie în România, conform Agerpres.

Premierul a amintit că a fost adoptat un memorandum prin care s-a înfiinţat un Comitet naţional pentru conducerea campaniei de vaccinare.

"Acest comitet va avea ca preşedinte pe colonelul doctor infecţionist Valeriu Gheorghiţă, medic la Spitalul militar, secondat de secretarul de stat de la Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu. În componenţa acestui comitet vor intra toate structurile care au atribuţii în acest amplu program de vaccinare, care va presupune probleme de depozitare, de transport, de logistică, de asigurare a spaţiilor, de invitare a cetăţenilor la vaccinare", a spus premierul într-o emisiune la România TV.

El s-a referit şi la documentul care a circulat în presă conform căruia s-ar fi decis o prioritizare a categoriilor care vor fi imunizate.

"A fost o adresă de la Ministerul Sănătăţii, s-a încercat (...) să se facă o evaluare privitor la rata de acceptare a vaccinului. Nu există prioritate pentru miniştri, secretari de stat, funcţionari. Există o prioritizare care este făcută pe baza recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, pe baza recomandărilor venite de la nivel european", a spus Ludovic Orban.

Potrivit acestuia, vaccinul va veni în tranşe şi "este posibil să sosească primele cantităţi în decembrie".

"Pe primul loc în ordinea de priorităţi sunt cadrele medicale care sunt în prima linie a bătăliei, urmează persoanele vulnerabile, persoanele în vârstă, cu alte boli, persoanele care pot să dezvolte forme severe, urmează cei care lucrează în zone critice, esenţiale, de exemplu servicii de apă, servicii de energie, servicii care sunt considerate strategice", a arătat premierul.

Orban a precizat că "vaccinarea nu este obligatorie, dar este gratuită".

"Statul va achiziţiona toate dozele de vaccin şi vaccinarea va fi gratuită pentru toate categoriile de populaţie", a spus, precizând că se referă la "cei care sunt în planul de vaccinare".

Ludovic Orban a spus că ar "minţi" dacă ar susţine că România este pregătită din punct de vedere logistic pentru vaccinarea COVID-19.

"Ne pregătim, aşa cum se pregăteşte fiecare ţară. Nicio ţară nu este pregătită în momentul de faţă, noi trebuie să facem în interval de timp de aproximativ o lună pregătirile necesare, adică să achiziţionăm în regim de urgenţă toate capacităţile de depozitare la temperaturile care sunt recomandate. (...) Trebuie pregătit personal medical, trebuie pregătită depozitarea regională. Practic, acest Comitet naţional pentru conducerea campaniei de vaccinare intră în funcţiune de mâine", a declarat Orban.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. ar trebui sa fie prioritate , vaccinati-va primii , sa dati ex de incredere in vaccin !poate asa scapam de voi !

    1. Nu se pot vaccina primi,intrucat vaccinul are contraindicatii mortale in cazul consumatorilor de droguri si alcool.!

      Politicienii sunt buni samarineni, din grija pentru populatie s-au pus ei ultimii pe lista. Adica s-au sacrificat ei pentru binele populatiei, intelegeti nu? Si daca nici nu sunt in planul de vaccinare...Ca ei spun ca exista un plan de vaccinare care nu ii include pe ei. Ce oameni buni domnule! Imi dau lacrimile!

    La prioritati intra categoria aia de populatie despre care se considera ca traieste degeaba si mananca pensia degeaba. In rest medicii nu, ministrii nu, politicienii nu. Va multumim din suflet ca va dati arama pe fata!

    OUL vs GĂINA sau VACCINUL vs COVIDUL-20-1 ...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
BTPay
ADAMA
elco

Curs valutar BNR

24 Noi. 2020
Euro (EUR)Euro4.8703
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0980
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4902
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4738
Gram de aur (XAU)Gram de aur239.0541

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cramele Cotnari
Aratoys
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
Topul firmelor din Bucuresti 2020
Legal Accelerators
Forumul padurilor

ENGLISH SECTION

more articles

Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie