Percheziţii la Comisia Europeană în ancheta privind vânzarea de active către Belgia

O.S.
Internaţional / 12 februarie, 17:06

Percheziţii la Comisia Europeană în ancheta privind vânzarea de active către Belgia

Sediile Comisiei Europene au fost percheziţionate joi la Bruxelles în cadrul unei anchete a Parchetului European privind posibile nereguli în vânzarea de active imobiliare către statul belgian, conform News.ro.

Comisia a confirmat că este vizată de anchete privind vânzarea a 23 dintre clădirile sale către statul belgian în 2024 şi a declarat că are încredere în faptul că „procesul s-a desfăşurat în conformitate cu reglementările” legale, potrivit unui purtător de cuvânt, relatează sursa.

"Comisia va coopera pe deplin cu EPPO (Parchetului European, condus de Laura Codruţa Kovesi - n.r.) şi cu autorităţile belgiene competente, furnizând toate informaţiile şi asistenţa necesare pentru o anchetă aprofundată şi independentă”, a adăugat purtătorul de cuvânt al executivului european, scrie sursa menţionată anterior. Poliţia a efectuat percheziţiile joi dimineaţă, potrivit unei surse apropiate dosarului, precizează News.ro.

La rândul său, Parchetul European, condus de Laura Codruţa Kovesi, a menţionat „colectarea de probe” în cadrul unei anchete în curs, conform sursei citate. Având în vedere dezvoltarea telemuncii de la începutul pandemiei de Covid-19, Comisia Europeană a anunţat în 2024 intenţia sa de a renunţa până în 2030 la 25 % din suprafaţa sa de birouri, aminteşte aceeaşi sursă. A fost încheiat un acord pentru vânzarea către statul belgian a 23 de clădiri destinate locuinţelor, companiilor sau comerţului, acest proiect răspunzând şi dorinţei autorităţilor belgiene de a transforma cartierul european din Bruxelles, potrivit sursei menţionate.

Valoarea vânzării a fost estimată la acea vreme la 900 de milioane de euro, subliniază sursa. La 29 aprilie 2024, Comisia şi statul belgian au anunţat împreună „finalizarea unui acord” în temeiul căruia Societatea Federală de Participaţii şi Investiţii (SFPIM, braţul financiar al statului federal) urma să devină proprietara acestor clădiri înainte de a le ceda la rândul său unor promotori imobiliari, după cum menţionează sursa.

Înfiinţat oficial în 2021, Parchetul European este un organism independent al UE însărcinat cu combaterea fraudei cu fonduri ale Uniunii Europene şi oricăror altor infracţiuni care lezează interesele sale financiare (corupţie, spălare de bani, fraudă transfrontalieră cu TVA), arată News.ro. Această instanţă supranaţională are sarcina de a investiga, dar şi de a urmări penal şi de a traduce în justiţie autorii acestor infracţiuni, precizează sursa citată.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Percheziţii la Comisia Europeană în ancheta penala ??!!

    dar ei sant zeii statului de drept si incoruptibilii perfecti,

    sau iar am fost pacaliti ca de obicei,de cei cu toalete din aur. 

    1. Tu trebuie să înveți limba română chiar dacă rusa ți-e dragă…

      Santul 

      Parlamentul European are actiuni "hilare" in lupta anticoruptie :

      - a respins propunerea de a investigatia coruptia proprie la nivelul inalt 

      (Von der Leyen, Kaili si alti 18 sub cercetare penala a procurorilor) 

      - nu obliga europarlamentarii la controlul declaratiilor de avere 

      - nu vor retine pensia "babana" de eurparlamentar NICI daca parlamentarul  

      va fi condamnat definitiv penal ptr.coruptie sau alta infractiune

      Mai ,fratele meu drag,

      tu nu stii ca in Romania Educata,

      nu exista nimeni care mai trebuie sa invete ceva ??!! 

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Mar. 2026
Euro (EUR)Euro5.0959
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3800
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6064
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur730.1903

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
greenppa.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
romexpo.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb