Abonament gratuit
Videoconferinţa “Antreprenoriat fără gen”Videoconferinţa “Antreprenoriat fără gen”

PLASAMENTE ALTERNATIVELicitaţia licitaţiilor

Marius Tiţa
Ziarul BURSA #Investiţii Personale /

Car cu boi- Nicolae Grigorescu

Car cu boi- Nicolae Grigorescu


Marius Tiţa

Am aflat unde sunt banii de pe piaţa de artă pe care îii căutăm. Cel puţin marţi, 7 ore fabuloase, banii s-au aflat la licitaţia de iarnă a casei Artmark. A fost o cassă bogată care a adunat aproape 1,762 milioane de euro. Asta înseamnă o rată de adjudecare de vreo 85%, că dacă se vindea toată oferta poate se rotunjeau milioanele la două. Dacă discutăm şi de sume, procentele ne-ar duce la o serie de indicatori pe care, personal, i-am edificat dar nu pot fi utilizaţi dacă nu avem estimări serioase, oneste, adică profesioniste.

Peste tot avem cifre mari, referitoare la această licitaţie: 200 de licitatori, dintre care 88 online, aproape 200 de loturi în ofertă, recorduri de autor doborâte sau stabilite. Suma totală adunată este una record, cea mai mare rezultată dintr-o singură şedinţă de licitaţii de artă. Atenţie, nu este vorba de cel mai mare preţ pentru o singură lucrare de artă pusă în vânzare! Recordul de piaţă a fost stabilit anul trecut, în octombrie 2018, când, în Licitaţia de toamnă de la Artmark, o pictură de Nicolae Grigorescu a fost vândută pentru 340 de mii de euro. Am crezut atunci că ne vom face şi noi un mai/noiembrie ca la New York, sezoane cu vânzări record dar nu avem putere pe cât entuziasm. Acum conjunctura a fost mai bună şi mai bine pregătită. A existat, probabil, şi intenţia Artmark de a pune în palmares şi acest indicator de piaţă, recordul la sumă totală pe şedinţă, un indicator nebăgat în seamă pe la noi, dar evidenţiat cu prioritate la casele vestico-atlantică.

Licitaţia de toamnă de anul trecut deţinea recordul de şedinţă de până acum, înregistrând o rată de adjudecare de 81%, din cele 171 de oferte, şi un total de 1.632.850 de euro, din care 340 pentru recordul de piaţă. În octombrie 2018, aşadar, "Ţărăncuţă cu basma albă", de Nicolae Grigores-cu, lucrare estimată la 50.000-90.000 de euro, a fost adjudecată cu 340.000 de euro. Pe alocuri, preţul de vânzare apare ca fiind 350 de mii de euro dar, cum este record de piaţă, e bine să folosim datele corecte, oficiale, care vorbesc de 340 de mii. Atunci, toamna, "Ţărăncuţa" lui Grigorescu detrona "Ţărăncuţele" lui Grigorescu, cele care, "La fântănă" fiind, obţinuseră 320 de mii de euro, devenind recordul de piaţă începând cu 2016. Cu decembrie 2016, mai exact, cu licitaţia de iarnă de acum trei ani, când respectivele "Ţărăncuţe" le dăduseră deoparte pe cele "Două fete" ale lui Luchian, care puseseră ştacheta la un aspiraţional 300.000 de euro, în 2013, însă nu la Artmark ci la Goldartul de atunci, adică redutabila familie Luminiţa şi Alexandru Ghilduş.

În aceeaşi licitaţie de maeştri din toamna lui 2018, trei picturi de Nicolae Grigorescu, printre care şi recordul de piaţă de 340 de mii, au adunat 482.500 de euro. Marţi, Nicolae Grigorescu a adunat, cu cinci lucrări, doar 417.500 de euro. Lipseşte, desigur, recordul de piaţă, unul nou, pentru că oferta cea mai scumpă cu semnătura maestrului de la Câmpina a fost de numai 140 de mii. O lucrare mică, "Cusătoreasă", care ar reprezenta-o pe sora pictorului, a primit 110 mii, "Casa pădurarului" a primit 70 de mii, "Flori de măr", pe înalt, a fost adjudecată cu 50 de mii, iar o poartă de lemn întredeschisă şi populată în această fantă de vesele personaje a primit 47,5 mii de euro .

Dar nu Grigorescu a adus cel mai mare preţ al licitaţiei, lipsită, oricum, de un nou record de piaţă, ci Tonitza. Dar nici el nu a trecut de 200 de mii de euro, oprindu-se la 175 de mii. Este "Maternitate", o lucrare care, deşi nu a fost în expunerea Artsafari din acest an, sau cel puţin aşa cred eu, seamănă cu multe dintre expunerile de acolo.

În total, au fost oferite şase lucrări semnate Tonitza, pe lângă pictura cu preţul cel mai mare din vânzare propunându-se şi două desene, cu 1-3 mii de euro, flori de 32-35 de mii de euro, şi un bust infantil din seria picturilor cu propria fiică, prezent în expunerea Artsafari dar rămas nevândut în licitaţia de trei luni mai târziu. Totalul ofertelor Tonitza de marţi - 247.150 de euro.

Grigorescu nu a fost nici pe locul al doilea în topul preţurilor ci pe al treilea, fiind devansat, cu 150 de mii de euro, de însuşi "copilul teribil" al picturii româneşti şi un "Francis Bacon" al picturii universale, un "Plan B" al căutărilor artistice ce chinuie orice artist. "Autoportretul" său numit "Untitled", vândută cu 150 de mii, este o lucrare foarte interesantă, un portret în stilul ce a devenit al său, între două panouri ca de lemn. În schimb, o lucrare, probabil, de tinereţe, datată 1994, când artistul ar fi trebuit să aibă 17 ani, a primit 17 mii de euro.

La jumătatea preţului atins de milionarul în dolari Adrian Ghenie avem un Arthur Segal. Da, este artist român, evreu născut în România, dar ştim foarte puţine despre acest pictor cu o viziune modernă, de avangardă. S-a născut la Iaşi, în 1875, şi a murit la Londra, în 1944. Avea doi ani la Războiul de independenţă apoi a umblat mult prin lume, în vremuri complicate cât două războaie mondiale. A făcut studii la Paris, la Berlin a activat cu legendarii "Die Brucke" şi "Der Blaue Reiter" apoi a plecat la Londra, când naziştii au făcut viaţa imposibilă în Germania. Marţi, la Artmark, s-a licitat 75 de mii de euro pentru "Port în sudul Franţei" de Arthur Segal.

Tot un peisaj francez, "Canal la Pont-Aven", de Samuel Mutzner, s-a vândut cu 32,5 mii de euro, mult peste estimarea maximă de 18 mii de euro. Avem şi un Ciucurencu de 30 de mii de euro, o "Odihnă" de odaliscă, în culori calde. Petraşcu cel mare a fost de 22 de mii de euro, el fiind, la un moment dat, artistul care ar fi putut deţine primul loc în vânzări, în locul lui Nicolae Grigorescu care s-a dovedit, până la urmă, de neînvins. Au fost mai multe lucrări în ofertă, cu această semnătură, o natură statică cu flori de câmp, la 19 mii, o "Stradă din Vitre", de 10 mii, o femeie în "Promenadă" şi o alta "Pe malul mării", ambele cu câte 7,5 mii de euro, o casă din Târgovişte, cu 14 mii, şi un interior din acelaşi oraş emblematic, cu 12 mii, un portret al nu mai puţin celebrei sale soţii, Lucreţia, cu numai 4.750 de euro, o "Plajă la Eforie", la 9 mii de euro, cu tot cu barca din imagine, şi o altă casă, neapărat din Târgovişte, cu 5,5 mii.

Luchian apare în discuţie cu un preţ de 58 de mii de euro, obţinut pentru o scenă ca un teatru de umbre, un treieriş ce are alături o listă amplă de expuneri şi publicări. Iar cu 7,5 mii de euro, un preţ foarte mic, a fost vândut "Margine de crâng", pictură în ulei, totuşi.

În linii mari, alese din vârful grămezii, acestea sunt contururile celei mai bogate licitaţii de artă de la noi care, deşi nu a avut una sau câteva piese dominante de tot, care să adune un procent serios din vânzări, au reuşit să adune cea mai mare sumă pentru cele mai multe piese bune şi foarte bune.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS