Plenul Camerei Deputaţilor a respins proiectul de modificare a Regulamentului forului

Elena Deacu
Politică / 25 martie 2015

Plenul Camerei Deputaţilor a respins, astăzi, modificarea regulamentului propriu, care stabilea că revocarea preşedintelui Camerei se face la propunerea liderului de grup din care face parte, iar cererea de arestare preventivă, reţinere trebuie să fie motivată "în fapt şi în drept".

S-au înregistrat 196 de voturi "pentru", 108 abţineri şi patru voturi "împotrivă". Pentru că este proiect de lege organică, ca să fie adoptat noul Regulament avea nevoie de cel puţin 198 de voturi "pentru".

Acest vot are loc după ce Comisia de regulament a modificat prevederile privind imunitatea parlamentară, eliminând faptul că cererile de arestare preventivă, reţinere şi percheziţie a deputatului trebuie să cuprindă motive temeinice si concrete şi introducând faptul că aceste cereri trebuie motivate "în fapt şi în drept", punând în acord cu decizia Curţii Constituţionale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3470
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7814
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7304
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3058
Gram de aur (XAU)Gram de aur633.4893

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb