Politehnica din Timişoara, membră a Reţelei universităţilor din oraşele capitală culturală

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 9 august 2021

Politehnica din Timişoara, membră a Reţelei universităţilor din oraşele capitală culturală

Cultura şi educaţia şi-au dat întotdeauna mâna. Universitatea Politehnica Timişoara (UPT), care susţine proiectul "Timişoara 2023 - Capitală Europeană a Culturii" (CEC), a devenit membră a Reţelei universităţilor din oraşele capitală culturală europeană (UNeECC), fondată în 2006 la Pecs, în Ungaria. UPT se implică astfel în susţinerea proiectului "TM2023 - Capitală Europeană a Culturii", mijlocind noi colaborări, Reţeaua având ca obiective principale asigurarea recunoaşterii rolului şi contribuţiei universităţilor la succesul oraşelor care au câştigat titlul de Capitală Culturală Europeană, oferirea universităţilor membre posibilitatea unei participări continue şi depline la mişcarea Capitalei Culturale Europene, încurajarea cooperării interuniversitare, dezvoltarea şi remodelarea poziţiei regionale a universităţilor şi crearea de noi activităţi de colaborare între oraşe şi universităţi. "Obţinerea statutului de membru al Reţelei universităţilor din oraşele capitală culturală europeană este în acord şi cu strategia de dezvoltarea a Alianţei Timişoara Universitară, pe care mi-am asumat-o la preluarea mandatului de preşedinte ATU", menţionează rectorul UPT, Florin Drăgan. "Înţeleg că Universitatea Politehnica Timişoara intenţionează în mod clar să contribuie la evenimentele culturale din 2023 şi, ca atare, să îşi asume o responsabilitate clară în dezvoltarea durabilă a regiunii", a transmis şi preşedintele UNeECC şi profesor la Universitatea Catolică din Leuven (Belgia), Flora Carrijn. Crearea University Network of the European Capitals of Culture a pornit de la ideea că ar fi util ca universităţile şi instituţiile de învăţământ superior cu sediul în capitale europene ale culturii să folosească această instituţie europeană binecunoscută şi prestigioasă pentru a stimula noi forme de colaborare instituţională academică.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Noi. 2022
Euro (EUR)Euro4.9184
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7383
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9890
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6933
Gram de aur (XAU)Gram de aur267.3958

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro