Politică

26 ianuarie 2010

ALERTEugen Nicolăescu, verificat

F. A.Politică / 26 ianuarie 2010

ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea efectuării de cercetări cu privire la săvârşirea de către Eugen Nicolăescu a infracţiunii de fals în declaraţii, potrivit Antena 3.

PD-L şi-ar putea schimba numele şi sigla

F.A.Ziarul BURSA #Politică / 26 ianuarie 2010

Secretarul general al PD-L, Vasile Blaga, consideră că este nevoie de decizii rapide în privinţa unei eventuale schimbări a numelui partidului, pentru a se putea impune public o nouă formulă până la viitoarele alegeri, informează Agerpres.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

Johannis, în incompatibilitate, potrivit ANI

F.A.Ziarul BURSA #Politică / 26 ianuarie 2010

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat faptul că primarul Sibiului, Klaus Johannis, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 23 aprilie 2003 - 18 mai 2004, din cauză că a deţinut concomitent şi funcţia de membru în...

ALERTCongres PSD

F.APolitică / 25 ianuarie 2010

Consiliul Naţional al PSD va avea loc pe 4 februarie, iar Congresul extraordinar pe data de 20 februarie, transmite Antena3.

ALERTPSD, congres extraordinar

F.APolitică / 25 ianuarie 2010

Congres extraordinar pentru PSD, transmite Realitatea TV. Decizia a fost luată în Comitetul Executiv. Congresul va avea loc pe data de 20 sau 27 februarie.

Iosif Moldovan a fost numit secretar de stat la MCSI

F.APolitică / 22 ianuarie 2010

Premierul Emil Boc l-a numit pe Iosif Moldovan, fost director general al Companiei Naţionale a Uraniului, în funcţia de secretar de stat la Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI), se precizează în decizia publicată ieri în...

Băsescu vrea tratament egal cu statele euro

F.APolitică / 22 ianuarie 2010

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că va cere oficialilor europeni o relaxare a criteriilor de la Maastricht, România dorind un tratament egal cu ţările din zona euro pentru accesarea mai uşoară a fondurilor UE., relatează Antena3.

Ludovic Orban

Congresul PNL, în septembrie

F.A.Ziarul BURSA #Politică / 22 ianuarie 2010

Prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, ieri, că, "cel mai probabil", Congresul liberalilor se va putea organiza în luna septembrie, dat fiind că la sfârşitul lui ianuarie acest for va fi convocat de către Delegaţia...

Liberalii vor să introducă votul prin corespondenţă

F.APolitică / 21 ianuarie 2010

PNL va propune un proiect de lege privind introducerea votului prin corespondenţă pentru românii din străinătate şi constituirea unei comisii de îmbunătăţire a legislaţiei electorale, a declarat prim-vicepreşedintele PNL Ludovic Orban, relatează...

Două tabere îşi dispută supremaţia în PSD

A.G.Ziarul BURSA #Politică / 21 ianuarie 2010

În Partidul Social Democrat (PSD) se discuta, în prezent, mai multe formule ale unor echipe de conducere, două fiind în prezent conturate, acestea urmând să fie validate de Congresul extraordinar al partidului, care va avea loc cel mai probabil...

<< mai multe ştiri >>
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0961
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5598
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8755
Gram de aur (XAU)Gram de aur699.3181

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
ccib.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
metalshow-tib.ro
solarenergy-expo.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo