Politică

13 iunie 2010

Anca Boagiu: PSD şi PNL vor denunţarea acordului României cu FMI

C.P.Politică / 13 iunie 2010

"Am luat act cu dezamăgire de poziţia încăpăţânată a preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, de a refuza chiar şi în al doisprezecelea ceas să intre în legalitate prin convocarea regulamentară a Biroului Permanent al Senatului sâmbătă, 12 iulie, ca prim pas în convocarea Birourilor Permanente reunile ale Parlamentului.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

ALERTOajdea va vota moţiunea

F.A.Politică / 13 iunie 2010

Daniel Oajdea, deputat PD-L de Iaşi va vota moţiunea. 98 de alegători îi cer lui Oajdea să voteze moţiunea pe când un număr de 47 de alegători au votat împotrivă, transmite Realitatea.net.

Topul celor mai detestaţi politicieni

F.A.Politică / 12 iunie 2010

Emil Boc, Traian Băsescu, Adriean Videanu şi Elena Udrea ocupă primele patru locuri într-un top al politicienilor faţă de care oamenii au o părere nefavorabilă, potrivit sondajului realizat de GSS, transmite Realitatea.net.

Guvernul loveşte în persoanele cu handicap

C.P.Politică / 12 iunie 2010

Asistenţii personali ai persoanelor cu handicap din municipiul Bacău sunt în pericol de a-şi primi salariile diminuate, ca urmare a refuzului Guvernului României de a mai transfera către bugetele locale sumele necesare plăţii acestora.

Protest anti-PDL în Suceava

F.A.Politică / 12 iunie 2010

Peste 1000 de persoane, membri şi simpatizanţi PSD, protestează, astăzi, în faţa Palatului Administrativ din Suceava, transmite Antena3.ro. Aceştia protestează faţă de măsurile de austeritate anunţate de Guvern.

Oana Marinescu demisionează de la Ministerul de Externe

F.A.Politică / 11 iunie 2010

Oana Marinescu şi-a dat demisia astăzi din funcţia de director general pentru diplomaţie publică din cadrul MAE, ea anunţând că va reveni în sectorul privat în domeniul consultanţei şi al formării profesionale, potrivit HotNews.ro.

Apel către parlamentarii independenţi

F. A.Politică / 11 iunie 2010

Deputatul PNL Cristina Ancuţa Pocora face un apel la parlamentarii independenţi, care s-au grupat sub sigla UNPR, să voteze moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Boc, informează un comunicat remis redacţiei.

Ziua moţiunii de cenzură rămâne marţi

F.A.Politică / 10 iunie 2010

Data dezbaterii moţiunii de cenzură rămâne marţi, 15 iunie, în ciuda solicitării prezidenţiale de devansarea a acestui termen, în baza unor decizii ale Curţii Constituţionale, potrivit Antena3.ro.

Guvernul intră în restructurare

Guvernul intră în restructurare

C.D.Ziarul BURSA #Politică / 10 iunie 2010

Premierul Emil Boc le-a solicitat, ieri, tuturor mi-niştrilor din Cabinetul său ca, în maxim o săptămână, să prezinte o schemă de reorganizare a ministerelor pe care le conduc, susţin surse oficiale, citate de Mediafax.

<< mai multe ştiri >>
Teoria dobâzii
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2180
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4644
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6974
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0453
Gram de aur (XAU)Gram de aur653.5812

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
datacenter-forum.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
carieraenergetica.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo