Politică

4 iunie 2014

Premierul Ponta s-a întâlnit cu directorul OLAF

E.D.Politică / 4 iunie 2014

Premierul Victor Ponta a avut, marţi, o întâlnire cu directorul general al Oficiului European de Lupta Antifraudă (OLAF), Giovanni Kessler, informează un comunicat de presă al Executivului, remis astăzi redacţiei.

Ponta îi forţează mâna lui Isărescu

Ponta îi forţează mâna lui Isărescu

A.S.Ziarul BURSA #Politică / 3 iunie 2014

Noul Consiliu de Administraţie al Băncii Naţionale a României va primi votul Parlamentului în această lună, chiar dacă actualele mandate ale membrilor expiră la finalul lunii septembrie, a declarat ieri premierul Victor Ponta.

Domnia sa a ţinut să precizeze că guvernatorul Mugur Isărescu va fi susţinut de USD pentru un nou mandat la BNR, iar că vicepreşedintele Bogdan Olteanu, deşi "a fost foarte bun în funcţia deţinută", nu se află în ograda sa şi nu poate să spună dacă va mai câştiga un nou mandat.

Surse politice ne-au declarat, însă, că Bogdan Olteanu şi Cristian Popa şi-ar fi pierdut sprijinul politic pentru viitoarele alegeri BNR.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

Traian Băsescu a graţiat o mamă cu cinci copii

E.D.Politică / 3 iunie 2014

Peşedintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat astăzi un decret de graţiere a unei mame cu cinci copii, , încarcerată pentru furt calificat, informează un comunicat al administraţiei prezidenţiale.

PSD şi PPDD în alianţa anti-Băsescu

Ziarul BURSA #Politică / 3 iunie 2014

PSD îşi doreşte să facă majorităţi cu PPDD în toate consiliile judeţene şi consiliile locale ale localităţilor mari, a declarat ieri preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, arătând că este posibilă inclusiv încheierea unei înţelegeri la...

Dan Diaconescu propune o alianţă anti-Băsescu

A.C.Politică / 2 iunie 2014

Dan Diaconescu le propune liderilor de partide, indiferent de orientarea lor politică, să constituie împreună cu PP-DD "Alianţa anti-Băsescu", care să promoveze în finala pentru prezidenţiale "doi oameni care să garanteze că nu vor...

Sebastian Bodu demisionează din PNŢCD

E.D.Politică / 1 iunie 2014

Sebastian Bodu a anunţat astăzi că îşi va înainta demisia din cadrul PNŢCD, după ce nu a reuşit să obţină un mandat de parlamentar, candidând pe listele acestui partid.

Barack Obama va efectua un turneu diplomatic în Europa

E.D.Politică / 31 mai 2014

Preşedintele american, Barack Obama, va efectua, în cursul săptămânii viitoare, un turneu diplomatic în Polonia, Belgia şi Franţa, cu ocazia căruia se va întâlni cu preşedintele ucrainean ales, Petro Poroşenko, va participa la summitul G7 şi la...

Un tânăr bulgar, ales din întâmplare europarlamentar

E.D.Politică / 30 mai 2014

Tânărul bulgar Momcil Nekov (27 de ani) a fost ales europarlamentar datorită faptului că zeci de mii de alegători nu au înţeles corect modul în care se vota cu noul buletin la alegerile europarlamentare din Bulgaria, transmite presa internaţională.

Captură din data de 26.05, ora 06.00

DELICATESE SOCIOLOGICE6% în direcţia bună

MAKEZiarul BURSA #Politică / 27 mai 2014

Sociologii noştri au aşteptat cu sufletul la gură, dar nu rezultatele alegerilor europarlamentare, aşa cum ne-am fi aşteptat, ci exit-poll-ul minune al "Centrului de Studii şi Cercetări Infopolitic" (CSCI), anunţat cu surle şi fanfare de...

<< mai multe ştiri >>
Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo