Politică

28 iunie 2017
Miniştrii apărării din statele membre ale NATO se vor reuni mâine

Miniştrii apărării din statele membre ale NATO se vor reuni mâine

Cristina RaduPolitică / 28 iunie 2017

Secretarul de stat şi şef al Departamentului pentru relaţia cu Parlamentul şi informare publică, Nicolae Nasta, va participa mâine la Reuniunea miniştrilor apărării din statele membre ale NATO de la Cartierul General NATO de la Bruxelles, potrivit unui comunicat de presă trimis Redacţiei de Ministerul Apărării Naţionale.

Şeful Statului Major General s-a întânit cu locţiitorul comandantului Forţelor Aeriene Regale al Marii Britanii

Şeful Statului Major General s-a întânit cu locţiitorul comandantului Forţelor Aeriene Regale al Marii Britanii

Cristina RaduPolitică / 28 iunie 2017

Generalul Nicolae Ciucă, şeful Statului Major General, a avut o întrevedere astăzi, cu generalul-locotenent Stuart Atha, locţiitorul pentru operaţii al comandantului Forţelor Aeriene Regale ale Regatului Unit al Marii Britanii şi ale Irlandei de Nord (DCOM OPS RAF), aflat în vizită de lucru în România, potrivit unui comunicat de presă trimis Redacţiei de Ministerul Apărării Naţionale.

Victor Ponta

PONTA: "Regret că Eugen Teodorovici a rămas iar pe afară"

A.C.Politică / 28 iunie 2017

Fostul premier Victor Ponta şi-a exprimat regretul că Eugen Teodorovici nu va ajunge ministru de Finanţe în guvernul Tudose, însă speră că acesta să înveţe regula "iubim trădarea, dar urâm pe trădători" astfel încât calităţile sale profesionale să nu se piardă în "noroiul oportunismului".

Mihai Tudose (Sursa foto: captură Youtube)

Dragnea a anunţat componenţa Guvernului Tudose

S.A.Politică / 28 iunie 2017

Actualizare 17:47 Grindeanu: "Îl îndemn pe Mihai Tudose să schimbe echipa de la ANAF dacă vrea să îmbunătăţească nivelul de colectare"

Premierul interimar Sorin Grindeanu i-a transmis, miercuri, succesorului său Mihai Tudose, să schimbe actuala conducere a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) dacă vrea să îmbunătăţească nivelul de colectare al taxelor şi impozitelor la bugetul de stat, potrivit surselor din presă.

Actualizare 17:28 Grindeanu: "Tudose ar trebui să fie conştient şi să se pregătească pentru momentul de peste câteva luni când îi va veni rândul"

Actualizare 17:24 Parlamentul va începe mâine dezbaterile şi votul asupra noului Guvern Tudose

Actualizare 17:21 Vulpescu, despre schimbarea Guvernului: "Evaluarea, un pretext"

Actualizare 16:57 Federaţia Tinerilor din Constanţa: "Marius Dunca, o propunere sfidătoare pentru MTS"

Actualizare 16:20 Liviu Dragnea, întrebat de ce Darius Vâlcov lucrează la grupul parlamentar al PSD: "Pentru că e bun"

Actualizare 16:13 Dragnea: "Le-am prezentat celor de la UDMR completările la programul de guvernare"

Actualizare 16:00 Mihai Tudose spune că se va retrage dacă Dragnea va putea deveni premier

Actualizare 15:49 Turcan: "Noul Guvern al PSD este o aberaţie a logicii politice şi o sfidare a bunului simţ"

Actualizare 15:41 Liviu Dragnea: "E de bun-simţ să discutăm cu UDMR pentru susţinerea guvernului Tudose"

Actualizare 15:35 Mihai Tudose: "Nu trebuie să fii economist ca să fii la Ministerul Economiei"

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
George Dirca (Sursa foto: cdep.ro)

Senator USR: "MCV nu mai trebuie aplicat României"

L.A.Politică / 25 iunie 2017

Senatorul USR George Dircă a afirmat, în cadrul unei dezbateri a Parlamentului European, că MCV nu mai trebuie aplicat României, deoarece ţara noastră şi-a îndeplinit cu "prisosinţă" toate responsabilităţile, potrivit unui comunicat de presă.

Klaus Iohannis

Iohannis se va întâlni mâine cu Macron la Bruxelles

A.C.Politică / 22 iunie 2017

Preşedintele Iohannis participă, joi şi vineri, la şedinţa de la Bruxelles a Consiliului European, iar în marja acestei reuniuni, şeful statului va avea o întrevedere separată, mâine dimineaţă, cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, potrivit...

<< mai multe ştiri >>
Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0539
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3207
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3868
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8325
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.7917

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
romexpo.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo