Popa: BNR este preocupată de marjele băncilor la credite

A.G.R.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 4 noiembrie 2009

Banca Naţională a României (BNR) este preocupată de marjele băncilor comerciale la credite, dar "nu poate face minuni", potrivit viceguvernatorului BNR, Cristian Popa, citat de Agerpres.

"Nu ne bucurăm deloc când ne uităm la marjele băncilor la credite. Concret, noi putem face doar câteva lucruri punctuale - discuţii cu băncile, gestiunea lichidităţii, crucială mai ales acum, iar al treilea lucru este să le supraveghezi cu mare atenţie. Avem un compartiment de supraveghere, în care există discuţii serioase legate de modul în care dau credite", a spus oficialul BNR.

El a menţionat că profitabilitatea băncilor este mult mai bună decât anticipase BNR.

"Noi am spus de multe ori că rata dobânzii de politică monetară ar trebui să constituie pentru bănci dobânda directoare. Ratele la credite să fie peste ea, iar cele la depozite sub ea. Normal ar fi ca băncile să acţioneze în această direcţie, iar interesul pentru a menţine creditarea la un nivel compatibil cu revenirea din recesiune să fie rezonabil", a subliniat viceguvernatorul BNR.

Banca Naţională a menţinut la 8% dobânda de politică monetară, în urma primei şedinţe a noului Consiliu de Administraţie, instalat oficial pe 11 octombrie

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2389
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5931
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6521
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1407
Gram de aur (XAU)Gram de aur607.9948

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb