Porunca sau abţibildul? Cu Moise în vremea ratingului

George Chiriţă
Ziarul BURSA #Politică / 26 septembrie

George Chiriţă

Agenţiile de rating se străduiesc să ne dea un calificativ periodic, dar habar n-au că există şi un rating pe care ni-l dăm singuri, dar numai pe plan intern (rufe spălate în familie), anume prin nişte mesaje pe care televiziunile sunt obligate să le difuzeze.

Acest „rating” a fost reînnoit recent, odată cu intrarea în vigoare a noii forme a Codului audiovizualului, în data de 7 august 2025, unde avem ceva ce seamănă cu decalogul primit de Moise direct de la Dumnezeu.

Nu e de mirare că prim-ministrul a fost recent comparat cu Moise.

Aici se impune un comentariu cu privire la caznele la care este supus acest „Moise al nostru!” - după ce l-am avut pe „Ciucă al nostru!”, asta creează un nou binom: Ciucă şi Moise.

A fost ironizat prin referiri obraznice la sprâncenele lui unite, deşi am mai avut un caz de sprâncene unite care nu a deranjat pe nimeni, ba dimpotrivă: am avut un ministru de externe care a fost şi ministru al culturii, ceea ce cumva echivalează cu un prim-ministru, dacă ar fi să judecăm ca la şah, unde un nebun şi un cal fac cît o tură.

Trebuie să presupunem că, în cazul Bolojan, s-a produs undeva o revelaţie, atunci când s-a uitat în oglindă şi a costatat că „uite, am o faţă severă”, „ce-ar trebui să fac eu cu faţa asta?”. Răspunsul a fost simplu: „să tai nişte salarii şi pensii!” - şi aşa a ajuns el prim-ministru.

De ce Moise, de ce decalog!?

Pentru că în Codul audiovizualului există o listă de porunci, numite mesaje, care până în 7 august 2025 erau în număr de 10 şi care după această dată au fost înlocuite de alte 12, televiziunile fiind obligate să transmită pe rând câte unul după fiecare calup publicitar:

Iată câteva dintre ele.

Până în 7 august 2025:

"Pentru o viaţă sănătoasă, consumaţi zilnic fructe şi legume!";

"Pentru o viaţă sănătoasă, faceţi mişcare cel puţin 30 de minute în fiecare zi!";

"Pentru o viaţă sănătoasă, consumaţi zilnic minimum 2 litri de apă!";

"Pentru o viaţă sănătoasă, respectaţi mesele principale ale zilei!";

"Pentru sănătatea dumneavoastră evitaţi excesul de sare, zahăr şi grăsimi!";

"Pentru o bună sănătate orală, spălaţi-vă pe dinţi de două ori pe zi!";

După 7 august 2025:

„Creşte-ţi copilul cu dragoste, fără violenţă! Bătaia nu este o metodă de disciplinare!”;

„Consumul de droguri şi jocurile de noroc dau dependenţă. Alege să nu îţi distrugi viaţa, cere ajutor!”;

„Suplimentele alimentare nu vindecă şi nu pot înlocui tratamentele prescrise de medic”; Comercializarea către minori a alcoolului, a ţigărilor şi a băuturilor energizante este interzisă prin lege!”;

„Pentru a fi pregătitşi în situaţii de urgenţă, consultaţi site-ul www.fiipregatit.ro!”;

„Fraudele online îţi ameninţă siguranţa financiară. Accesaţ site-ul www.dnsc.ro!”;

„Mai multă mişcare, mai puţin stres! Sportul îţi îmbunătăţeşte echilibrul fizic şi mental!”;

„Şi unei cărţ îi poţi da follow, like sau share. Intră în reţea: citeşte!”.

Să constatăm o evoluţie clară: primul set configurează un îndrumar complet pentru viaţă, din care lipsea poate doar „fă-ţi pedichiura o dată pe săptămână!”.

În schimb, în noul cod există o fascinaţie a dezastrului: „Nu-ţi mai bate copilul, eşti victima unei fraude financiare on-line, vrem să te băgăm în reţea ca să citeşti, n-o să te vindeci nici cu suplimente, suntem în situaţie de urgenţă - fii pregătit, cere ajutor căci te droghezi şi joci jocuri de noroc, nu mai vinde alcool şi ţigări minorilor, ai mult stres şi vrei mai puţin - dă semne că mai mişti!”

Comparaţia între înainte şi după 7 august arată o imagine de ţară peste care a trecut cu succes programul „România educată” derulat de un „stat eşuat”.

Dar oare e voie să interpretăm această evoluţie şi într-o cheie inversă?: dacă înainte de noul cod audiovizual viaţa era frumoasă şi ne permiteam să ne îngrijim de sănătate, în noul cod pare că nu mai avem nicio şansă şi asta este certificat de situaţia că, deşi am avut un program de ţară numit „România educată”, l-am pierdut şi acum suntem şi fără program de ţară şi ne şi batem copiii.

Ar mai fi totuşi o şansă: s-ar putea ca tot acest coşmar să nu fie decât o iluzie. Cum a fost cu legea care obliga televiziunile să dea în fiecare oră un mesaj despre definiţia violului în România, lege la a cărei adoptare s-au petrecut „sub masca violului” abominaţii de tehnică legislativă, dar care a fost abrogată după numai şase luni, de parcă nici n-ar fi existat, pentru ca Parlamentul să se poată uita din nou în ochii românilor.

Există o confuzie care ar putea să deruteze publicul: poruncile de dincolo de 7 august se numeau „mesaje de avertizare”, în vreme ce în noul cod ele se numesc „mesaje de conştientizare”: să însemne asta că în versiunea anterioară eram avertizaţi la modul „ atenţie, trebuie să faci asta!”, în vreme ce în versiunea actuală ni se spune „dă-ţi seama în ce hal ai ajuns!”?

Închei cu precauţia că agenţiile de rating nu ar trebui să aibă acces la cele 12 mesaje ca să nu fie obligate să dea pentru România un calificativ de „ţară de mare risc”, şi nu din cauza realităţilor economice, cât pentru faptul că populaţia este expusă unui mecanism de inducere a depresiei în formula picătura chinezească, tocmai când automobilele electrice chinezeşti sunt primite cu mare entuziasm de piaţa românească.

Notă nr 1: Decalogul este el însuşi pus în dificultate în toată această scurtă istorie: vedem cum modelul unui set de porunci transmis cu bune intenţii de Dumnezeu poate deveni un simplu abţibild lipit pe fruntea unui popor ca să-l discrediteze în faţa celor interesaţi.

Notă nr 5: Cele 12 mesaje au fost propuse de câteva asociaţii şi fundaţii bine intenţionate, dar, mă rog...

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Sep. 2025
Euro (EUR)Euro5.0754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3210
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4306
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8121
Gram de aur (XAU)Gram de aur522.2141

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
investenergy.ro
world-nuclear-exhibition.com
roenergy.eu
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb