Preşedintele BVB se compară cu americanii numai când îi convine

Adina Ardeleanu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 06 martie 2018

Preşedintele BVB se compară cu americanii numai când îi convine

Lucian Anghel: "Piaţa de capital din România a rezistat excelent la cea mai mare corecţie a burselor americane din ultimul deceniu"

Şeful BVB uită că, în a doua jumătate a anului trecut, BVB scădea cu graţie, în ciuda creşterilor de la americani

Preşedintele Bursei de Valori Bucureşti Lucian Anghel s-a umflat, din nou, în pene, găsind de cuviinţă să se compare tocmai cu americanii, punând lupa pe primele două luni ale anului, o perioadă care să îl avantajeze, şi ignorând complet a doua parte a anului trecut când americanii creşteau, iar BVB scădea cu graţie.

"Piaţa de capital din România a rezistat excelent la cea mai mare corecţie a burselor americane din ultimul deceniu, a declarat Lucian Anghel, preşedintele Consiliului de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti, într-un comunicat care prezintă performanţele pieţei locale, în primele două luni ale anului.

Bursa de Valori Bucureşti a anunţat, ieri, că a înregistrat în primele două luni din acest an un avans de 9%, după ce indicele BET, principalul indice al pieţei de capital locale, a închis luna februarie la un nivel de 8.452 de puncte, a doua cea mai mare valoare de închidere înregistrată de BET în perioada ianuarie-februarie din acest an. Avansul consemnat de bursa de la Bucureşti este cel mai mare din rândul indicilor principali ai pieţelor de capital din Uniunea Europeană, potrivit datelor Reuters, se mai arată în comunicatul BVB.

Da, putem spune că BVB a avut două luni bunicele.

Dar, dacă tot vrei să te compari cu americanii, deşi este de tot râsul, poate ar trebui să îţi lărgeşti optica.

Indicele BET a avut un avans de 9,44%, în 2017, încheind anul la 7.753,74 de puncte, după ce înregistrase cotaţia maximă a anului, de 8.786,61 de puncte, pe data de 6 iunie 2017.

Din iunie 2017 până în februarie 2018, BET este pe minus cu 3,8%.

În schimb, domnule Anghel, indicele Dow Jones era, în iunie 2017, pe la 21.000 de puncte şi a urcat peste 26.000, în ianuarie 2018, astfel că, după "scăderile masive" din februarie, a ajuns la aproximativ 25.000 puncte. Adică, tot este cu 20% peste nivelul de la jumătatea anului trecut.

Cam mare diferenţa!

Lucian Anghel ar fi putut să spună că piaţa noastră de capital "a rezistat excelent" şi la cea mai mare corecţie a burselor americane din ultimul deceniu, dar şi la aprecierea de la finalul anului trecut.

Indicele BET-TR, care include şi dividendele acordate de companiile din BET, a avansat luna trecută tot cu 9% şi a încheiat şedinţa din 28 februarie la un nivel de 11.367 de puncte, a mai arătat BVB.

Adrian Tănase, CEO al BVB, a comentat: "Rezultatele financiare bune anunţate de companiile listate şi dividendele semnificative au contribuit la creşterile de la începutul acestui an. Companiile româneşti devin tot mai atractive în ochii investitorilor, iar oportunităţile oferite de piaţa de capital sunt privite cu tot mai mult interes de manageri şi antreprenori".

Potrivit BVB, valoarea medie zilnică a tranzacţiilor cu acţiuni a depăşit 12,7 milioane euro la finalul perioadei ianuarie-februarie 2018 şi a fost cu 55% peste nivelul înregistrat în aceeaşi perioadă a anului anterior. În total, investitorii au tranzacţionat acţiuni de peste jumătate de miliard de euro.

Pentru această performanţă, indicatorii au fost impulsionaţi de oferta publică de răscumpărare de acţiuni a Fondului Proprietatea (FP), de 610,3 milioane de lei. Fără ajutorul FP, valoarea medie a tranzacţiilor cu acţiuni, în primele două luni, s-ar fi situat la aproximativ 9,47 milioane de euro, oricum în urcare, dar numai cu 11,7% faţă de intervalul similar de anul trecut.

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. Luica!!!!Go HOME, LOOSER!!!

    Haideti sa mai facem niste comparatii!Indicii americani importanti si- au dublat valoarea fata de maximele din 2007 iar noi nu am atins nici macar maximele din 2007....Luati de comparati! Pai normal ca bvb a scazut mai cu " frica",din monent ce nici dupa 10 ani nu a reusit sa recupereze pierderile....Era culmea sa scadem mai mult decat americanii!

    1. Chiar culmea nu. Cand e vorba de pierderi nu ne mai intrece nimeni. Inca nu e momentul trecut

      E cam trecut momentul...De ce? Atat SP500 cat si DJIA se tranzactioneaza sub MM de 50 iar cea de 20 a depasit-o pe cea de 50 de sus in jos.BET-ul,de ex,se afla deasupra oricarei medii mobile (20,50,200)

      Deci BET arata mai bine si fata de SP500si fata de DJIA,din punctul meu de vedere. 

    Omul este in lumea lui, nu e de inteles de ce va obositi sa ganditi logica in mintea lui...isi croseteaza propria realitate...

    1. Anghel este un SUPER STAR, Anghel the best, f...the rest.

      Omul asta nu a inteles si nici nu va intelege vreodata ca nu e traba lui sa se laude cu cresteri de preturi la BVB si nici sa deplanga scaderile, atunci cand se intampla. Treaba lui este sa creasca lichiditatea . Restul, cresteri si scaderi, sa comenteze analistii. Din pacate nu il duce capul mai mult. Desi sta de vteo 6 anui pe acolo. Noroc ca nu-l mai baga lumea in seama.

    Pe bursa lui Anghel a fost executat Harinvest cu participarea Depozitarului sub ochii ingaduitori ai ASF-ului!

    1. Urmează cert..vest, tot cu oblăduirea asf, go Luigi go

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Videoconferinţa “Sănătate şi FARMA - Sistemul sanitar, sub valul al IV-lea”
Dtlawyers
BTPay
Apanova

Curs valutar BNR

19 Oct. 2021
Euro (EUR)Euro4.9490
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2444
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.6190
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8603
Gram de aur (XAU)Gram de aur242.8836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

eximbank.ro
certificateorigine.ro
gerocossen.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
invietraditia.ro
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro