Primul PAS: Moldovenii au votat pentru continuarea parcursului european

George Marinescu
Ziarul BURSA #Politică / 30 septembrie

Sursa foto: facebook / Maia Sandu

Sursa foto: facebook / Maia Sandu

English Version

Partidul Acţiune şi Solidaritate, fondat de Maia Sandu, a câştigat detaşat alegerile parlamentare din Republica Moldova, cu 50,2% din voturile valabil exprimate PAS va avea în viitorul Legislativ de la Chişinău 55 de parlamentari din 101 de aleşi Maia Sandu, preşedinta Republicii Moldova: "Parcursul nostru european este în siguranţă şi vom avea în următorul Parlament suficient sprijin pentru procesul de aderare la Uniunea Europeană”

Alegătorii din Republica Moldova au decis la alegerile parlamentare de duminica trecută să păstreze calea europeană a ţării lor, în ciuda interferenţelor Federaţiei Ruse în campania electorală de peste Prut. Rezultatele finale afişate ieri pe site-ul Comisiei Electorale Centrale din Republica Moldova dezvăluie nu doar cifre, ci o decizie cu greutate pentru viitorul ţării: Partidul Acţiune şi Solidaritate, fondat de Maia Sandu, a câştigat detaşat alegerile parlamentare, cu peste 50 % din voturi, confirmând astfel o opţiune majoritară pentru calea europeană. Potrivit datelor oficiale, la scrutin au participat 1.578.724 de cetăţeni, iar PAS a obţinut 792.557 voturi (50,20 %). Următoarele poziţii au fost ocupate de „Blocul Patriotic” - 24,17 % (381.505 voturi) condus de Igor Dodon - bloc politic pro-rus, Blocul Electoral „Alternativa” - 7,96 % (125.673 voturi), „Partidul Nostru” - 6,20 % (97.852 voturi) condus de Renato Usatîi şi Partidul Democraţia Acasă (PPDA) - 5,63 % (88.679 voturi). Pentru aceste alegeri s-au organizat 2.274 de secţii de votare, dintre care 1.973 pe teritoriul Republicii Moldova şi 301 în străinătate. În România au fost 23 de secţii, unde s-au înregistrat 29.209 voturi, dintre care 25.740 (88,12 %) au fost pentru PAS. În diaspora, au votat 277.965 de persoane, iar marea majoritate, 78,61 %, au acordat votul partidului Acţiune şi Solidaritate.

Alegerile parlamentare de duminică au demonstrat că democraţia moldovenească poate rezista chiar şi în cele mai dificile circumstanţe, a afirmat ieri Maia Sandu, preşedinta Republicii Moldova, care a subliniat puterea de mobilizare a şi importanţa fiecărui vot.

„Am demonstrat lumii întregi că suntem curajoşi şi demni. Nu ne-am lăsat cumpăraţi, intimidaţi, speriaţi. Ne-am mobilizat şi ne-am protejat ţara prin votul nostru onest”, a declarat Maia Sandu, mulţumind atât celor care au votat acasă, cât şi diasporei, pentru efortul enorm depus în favoarea viitorului european al Moldovei.

Domnia sa a subliniat că acest scrutin nu a fost o victorie a unui partid, ci o victorie a unei naţiuni care vrea să-şi consolideze drumul european şi să îşi protejeze suveranitatea: „Rezultatul votului nu este victoria unui partid sau a unor alegători. Este victoria ţării şi această victorie trebuie să o folosim pentru binele tuturor cetăţenilor, indiferent pentru cine au votat. Moldova este casa noastră a tuturor şi cu toţii ne dorim aceleaşi lucruri. Să trăim în pace, în libertate, să le asigurăm copiilor noştri un viitor bun aici acasă, în siguranţă. Calea cea mai scurtă către aceste obiective este calea europeană”.

În contextul încercărilor repetate de ingerinţă din partea Federaţiei Ruse, Maia Sandu a transmis un mesaj de fermitate şi încredere: „Federaţia Rusă nu va renunţa în totalitate la acţiunile de intimidare sau de presiune asupra Republicii Moldova, dar eu cred că cetăţenii Republicii Moldova au demonstrat convingător în aceste alegeri că suntem oameni cu demnitate şi suntem oameni curajoşi. Moldova este o ţară mică, dar este o ţară voinică şi doar aşa putem să ne apărăm suveranitatea şi independenţa noastră şi alegerea pe care au făcut-o cetăţenii”.

În discursul său, Sandu a evidenţiat şi rolul decisiv al instituţiilor statului, al presei independente şi al societăţii civile, care au contracarat schemele de cumpărare a voturilor şi campaniile de dezinformare orchestrate de Kremlin: „Comisia Electorală Centrală, Poliţia, Serviciul de Informaţii şi Securitate, Centrul Naţional Anticorupţie, procurori, carabinieri, specialişti în prevenirea atacurilor cibernetice, în combaterea spălării banilor, mulţi alţi funcţionari au vegheat zi şi noapte pentru a proteja integritatea proceselor electorale şi alegerea suverană a moldovenilor”.

În acelaşi timp, lidera de la Chişinău a avertizat că drumul european presupune reforme curajoase şi decisive, în special în justiţie: „Trebuie să eliminăm definitiv acest fenomen ruşinos de cumpărare a voturilor, în primul rând asigurându-ne că toţi cei care au organizat aceste scheme sunt pedepsiţi conform legii. Statul de drept este element cheie pentru ca să construim o democraţie puternică”.

Maia Sandu a transmis un mesaj de unitate şi de încredere pentru cetăţeni, invitându-i să privească dincolo de confruntările electorale: „Alegerile au trecut şi ştiu că mulţi dintre voi sunteţi obosiţi. A fost o perioadă grea şi încărcată. Acum e momentul să ne adunăm cu toţii şi să ne amintim că ne uneşte mai mult decât ceea ce ne desparte. Nu există învingători şi învinşi, pentru că doar împreună putem construi un viitor paşnic, sigur şi prosper pentru Republica Moldova”.

Declaraţiile sale au marcat şi o recunoaştere a efortului imens al cetăţenilor în aceste vremuri de presiuni externe şi crize succesive. „Eu mi-am dorit ca moldovenii să decidă pentru Moldova şi mă bucur că moldovenii au decis pentru Moldova în pofida tuturor încercărilor, în pofida banilor pe care Federaţia Rusă i-a cheltuit ca să se amestece în treburile noastre interne. Parcursul nostru european este în siguranţă şi vom avea în următorul Parlament suficient sprijin pentru procesul de aderare la Uniunea Europeană”.

Mesajul transmis de preşedinta Republicii Moldova este unul de forţă şi de claritate geopolitică: alegerea făcută la urne nu este doar despre un mandat parlamentar, ci despre direcţia strategică a unei ţări care vrea să îşi croiască destinul în pace, demnitate şi libertate, în interiorul unei Europe unite şi solide.

Presa occidentală a subliniat că PAS a obţinut o majoritate absolută şi nu va fi nevoie să formeze alianţe complicate pentru guvernare. În acelaşi timp, media rusă şi agenţiile pro-Moscova au publicat versiuni alternative, sugerând că opoziţia ar fi obţinut aproape 46 % din voturi sau că ar exista elemente de „fraudă” sau presiune, încercări de manipulare politică menite să conteste legitimitatea rezultatului.

Analiza contextuală confirmă că PAS va obţine 55 de mandate în Parlamentul de 101 locuri, adică un control confortabil, care îi va permite să guverneze fără compromisurile ce implică o coaliţie de guvernare.

Cu toate acestea, Moldova rămâne vulnerabilă la atacurile hibride ale Kremlinului, dar votul din aceste alegeri arată limpede că majoritatea covârşitoare a cetăţenilor îşi doreşte să trăiască într-o ţară europeană, liberă şi democratică.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa BURSA “Energia în priză”
Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Sep. 2025
Euro (EUR)Euro5.0783
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4389
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8217
Gram de aur (XAU)Gram de aur530.7520

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
investenergy.ro
world-nuclear-exhibition.com
roenergy.eu
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
thediplomat.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb