Producătorul de energie termică din Buzău, în faliment şi vândut la licitaţie

Ana Felea
Companii / 03 iunie

Producătorul de energie termică din Buzău, în faliment şi vândut la licitaţie

Licitaţie cu strigare pe platforma industrială din municipiul Buzău. Una dintre societăţile cu tradiţie a judeţului va fi scoasă la vânzare în doar câteva zile. Este vorba despre Ecogen Energy, societatea care a produs ani la rând energie termică pentru încălzirea a mii de apartamente, unităţi de învăţământ şi aproape toate instituţiile publice din municipiul Buzău.

Declinul producătorului de energie a început în mai 2019, când printr-o hotărâre a Adunării Generale a Acţionarilor, societatea a intrat oficial în insolvenţă. Decizia fost luată în condiţiile în care societatea a adunat foarte multe datorii către furnizorul de gaze, Engie. Era vorba despre facturi neplătite către furnizorul de gaze de aproximativ 10 milioane de lei.

Momentul a fost unul extrem de greu pentru buzoienii încă racordaţi la sistemul centralizat de încălzire al oraşului dar şi pentru Primăria Municipiului despre care, la acel moment, primarul Constantin Toma a spus că ar avea de primit bani de la Ecogen şi risca să stea cu conturile blocate. În plus, Toma a declarat public, la acel moment, că Ecogen trebuie să returneze şi Primăriei o sumă importantă din bani.

Pe de alt parte, decizia intrării în insolvenţă a Ecogen Energy a reprezintat o mare problemă şi pentru Regia Autonomă Municipală, societatea de termoficare a oraşului, care, după ce producătorul Ecogen nu i-a mai asigurat agentul termic, a trebuie să asigure apă caldă şi căldură pentru mii de abonaţi, între care şi numeroase unităţi de învăţământ printr-o altă soluţie. A fost o perioadă grea, iar în 2019, elevii şi buzoienii au fost nevoiţi să stea în frig câteva sătpămâni în luna aprilie.

Imediat după acest moment, în sezonul rece următor, respectiv 2019-2020, Regia Autonomă Municipală a fost nevoită să repună în funcţiune un alt cazan astfel încât să asigure căldură şi apă caldă pentru toţi abonaţii.

Acum, la trei ani de la intrarea in insolvenţă şi apoi în faliment, Ecogen Energy este scoasă la vânzare. Se caută un investitor care să preia in integrum societatea, în acest sens urmând să fie organizată o licitaţie cu strigare, pe 16 iunie.

Dacă nu se va găsi un investitor care să ofere un preţ pe măsura investiţiilor care s-au făcut la Ecogen şi a valorii reale a acestei societăţi, se va trece la o altă etapă, şi anume vânzarea pe grupe de echipamente sau alte părţi din unitate.

"Au fost în ultimii 2 ani câteva firme şi investitori interesaţi să preia toată unitatea. Având în vedere că au fost aceste opţiuni, lichidatorul judiciar a propus creditorilor să fie de acord cu organizarea acestei licitaţii cu strigare. Valorificarea se poate in integrum sau parţial pe unităţi, grupe de echipamente. Având în vedere interesul manifestat, prima fază a licitaţiei va consta în căutarea unui ofertant care să vină cu cea mai mare sumă pentru achiziţionarea in integrum. Dacă nu vine nimeni, se trece la o altă etapă. În ultimii ani au fost interesate de unitatea din Buzău două firme din Ungaria, o firmă din Turcia, dar şi firme din România. Bineînţeles, nu toţi au arătat un interes deosebit, dar au fost interesaţi iar acum se pare că sunt cel puţin doi ofertanţi pentru a o prelua in integrum", a spus pentru şansanews.ro Vasile Munteniţă.

Administratorul Ecogen Energy spune că, cel mai probabil, investitorul care va prelua unitatea din Buzău, care a produs ani la rând agent termic, va continua în acelaşi domeniu de activitate: "Piaţa de energie termică din Buzău este desfiinţată, însă, investitorul care va prelua unitatea poate continua pe linia sistemelor de valorificare, de producere a energiei din combustibil regenerabil sau, este acum o nouă tehnologie, un gaz amestecat cu hidrogen, pentru utilizarea în aceleaşi echipamente existente, urmând să mai monteze câteva capacităţi pentru producerea energiei electrice. Există o infrastructură construită acolo a cărei valoare este de 3-4 ori mai mare decât valoarea de piaţă, piaţă care este căzută în prezent. Valoarea echipamentelor, a infrastructurii de acolo, este o valoare de luat în seamă, care a şi trezit interes".

Pe de altă parte, sunt şi creditori care aşteaptă să-şi recupereze banii de la Ecogen Energy, societatea intrată în faliment în 2019.

"Cele mai mari datorii: 1,2 mil euro către Alpha Bank, ultima rată din creditul pentru investiţii, la gaze 1,1 mil., la Finanţe sunt sume derizorii. Cam atât", a adăugat Vasile Munteniţă.

În prezent, doar 4200 de locuitori din municipiul Buzău mai sunt racordaţi la reţeaua publică de termoficare, însă, numărul acestora este în scădere, motiv pentru care autorităţile locale sunt într-o continuă căutarea a celor mai bune soluţii pentru încălzirea locuinţelor celor încă branşaţi la sistemul centralizat. Totuşi, de curând, directorul actualei societăţi responsabile de asigurarea apei calde şi a căldurii în oraş, respecti RAM Termo Verde, a declarat că în această vară va avea loc o reorganizare a sistemului pentru că nu este rentabil, deşi ultimele modificări a strategiei a avut loc în toamna anului trecut. Concret, sute de abonaţi vor fi debranşaţi forţat pentru că societatea nu le mai poate asigura agent termic pe motiv că au rămas puţini abonaţi într-un bloc, iar transportul energiei termice este foarte scump. Singura veste bună este că în iarna 2020-2021 nu va fi mărit preţul gigacaloriei. Acesta va rămâne în jur de 300 de lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
BTPay
Apanova
anahotels.ro

Curs valutar BNR

17 Sep. 2021
Euro (EUR)Euro4.9473
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1999
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5309
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7880
Gram de aur (XAU)Gram de aur238.6026

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Hidroelectrica
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Codul comercial român
energynomics.ro
Cotaţii fonduri mutuale
bsenergyweek.com
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro