Producţia Hidroelectrica a scăzut cu 13% în primul semestru, din cauza debitelor reduse ale apelor

F. A.
Companii #Energie / 16 iulie 2009

Cel mai mare producător de energie electrică din ţară, Hidroelectrica, a înregistrat în primul semestru din acest an o producţie de 8.411 GWh, cu aproximativ 13% mai mică faţă de aceeaşi perioadă din 2008, însă profitul net estimat a fost în S1 de peste 201 milioane lei, în creştere cu 4%.

În primul semestru din 2008, producţia Hidroelectrica a fost de 9.715 GWh.

"Producţia mai mică din semestrul I 2009 faţă de perioada de referinţă a anului 2008 (cu 1304 GWh mai puţin) a fost cauzată de debitul mai mic al Dunării în lunile aprilie şi mai 2009 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, dar şi de debitele pe apele interioare care au fost şi ele mai reduse decât normalele lunare. De asemenea, în perioada 2009 - 2011, a fost retrasă din exploatare amenajarea Lotru-Ciunget, pentru retehnologizare, având în vedere perioada semnificativă scursă de la punerea în funcţiune în 1972. S-a procedat la retragerea parţială a amenajării începând cu 1 ianuarie 2009 şi la retragerea totală începând cu 20 aprilie 2009", potrivit datelor transmise de compania Hidroelectrica Agenţiei NewsIn.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3368
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7430
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7558
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3228
Gram de aur (XAU)Gram de aur637.7784

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb