PROIECT AL COMISIEI EUROPENE: 25% din suprafaţa agricolă, destinată agriculturii ecologice

Gheorghe Iorgoveanu
Ziarul BURSA #Internaţional / 06 iulie 2020

25% din suprafaţa agricolă, destinată agriculturii ecologice

3 milioane de hectare de teren agricol din România trebuie incluse până în 2030 în programul de culturi bio al Uniunii Europene

Peste trei milioane de hectare de teren agricol din România ar trebui să devină, până în anul 2030, suprafeţe destinate agriculturii ecologice, conform unui proiect lansat de Comisia Europeană, citat de g4media.ro. Comisia doreşte ca 25% din terenurile agricole din Europa să devină terenuri agricole ecologice, contribuind astfel la accelerarea dezvoltării unui lanţ alimentar bio. De fapt, oficialii de la Bruxelles vor eliminarea pesticidelor şi a celorlalte substanţe folosite de fermieri pentru a creşte producţia, unele dintre ele având impact asupra sănăţii consumatorilor şi mediului - de exemplu asupra populaţiilor de albine.

Strategia "De la fermă la consumator" are în vedere menţinerea unui lanţ alimentar durabil şi ecologic, prin consolidarea relaţiilor dintre producători şi consumatori. Ca parte a Pactului Verde European, iniţiativa îşi propune să contribuie la redresarea economică şi la implementarea unor practici durabile pentru sectorul agricol. La nivel de implementare, acest lucru presupune reducerea cu cel puţin 20% a îngrăşămintelor utilizate, precum şi o reducere cu 50% a pesticidelor, până în 2023, arată documentul elaborat de Comisia Europeană.

Cele mai recente date disponibile la Eurostat arată că România avea 12,5 milioane de hectare de teren agricol în 2016, ceea ce înseamnă că Bruxelles-ul vrea ca peste 3 milioane de hectare din suprafaţa agricolă a României să fie utilizat pentru cultivarea produselor ecologice.

În plan local, aplicabilitatea acestei politici agricole comune rămâne, deocamdată, dificil de estimat. În 2018, doar 2,4% din suprafaţa agricolă a României era reprezentată de culturi ecologice, acesta fiind unul dintre cele mai reduse procente de teren dedicat cultivării produselor bio din Uniunea Europeană, potrivit celor mai recente date furnizate de Eurostat. La acest capitol excelează state precum Austria (24,1%), Estonia (20,6%), Suedia (220,3%) şi Italia (un procent estimat la 15,2%), în timp ce România şi Malta se regăsesc la coada clasamentului.

În România, impedimentul pentru fermierii mici şi mijlocii nu constă în procesul laborios al conversiei propriu-zise, ci în costul ridicat al certificărilor necesare. Preţurile practicate de companiile româneşti de certificare se dovedesc a fi cele mai ridicate, raportat la celelalte state europene.

Conversia la agricultura organică sau ecologică reprezintă una dintre soluţiile viabile la problemele de mediu precum încălzirea globală, ploile acide sau nivelul redus de biodiversitate. Din acest motiv, agricultorii ecologici români beneficiază de subvenţii care pornesc de la 39 de euro/ha şi pot ajunge până la cel mult 620 de euro/ha (în funcţie de tipul de cultură), potrivit Ordinului MADR nr. 130, în vigoare din 18 mai 2020, pentru anul 2020.

Iniţiativa Comisiei Europene se loveşte însă de interesele principalilor actori din domeniu, care practică agricultura industrială şi care resping implicarea oficialilor de la Bruxelles la nivel local. Mai mulţi reprezentanţi ai sectorului agricol din România consideră că ei sunt cei care cunosc cel mai bine realitatea de la fermele lor. Cei care apelează constant la soluţii mai puţin naturale pentru stimularea producţiei se poziţionează cu o mai mare reticenţă faţă de directivele venite de la Bruxelles. Dar reprezentanţii acestui segment deţin o voce puternică în industrie, ceea ce ar putea duce la un trend de scepticism venit din partea acestor producători care vor fi primii afectaţi de această directivă lansată de UE.

Reducerea cu 50% a cantităţii de pesticide din România ar însemna eliminarea a 5 milioane de kg de pesticide din practica agricolă locală, întrucât datele Eurostat arată că fermierii români s-au plasat pe locul şase în UE la capitolul utilizării pesticidelor în 2018, cu 10 milioane de kg.

"România foloseşte aproximativ 30-40% din cantitatea de pesticide pe care le utilizează celelalte state membre. Produsele noastre sunt mult mai ecologice decât cele din alte state. Produsul românesc are alt gust. Eu o văd şi ca pe o formă de constrângere", a declarat, pentru sursa citată, Nicu Vasile, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), federaţie cu un grad mare de reprezentativitate la nivel naţional, a producătorilor agricoli.

Conform specialiştilor, programul "De la fermă la consumator" este potrivit pentru acele firme mici sau în curs de dezvoltare, dar şi pentru cele nou înfiinţate, care au nevoie de timp pentru a atinge un volum mai mare de livrare. La nivel consumatorului, acest lucru s-ar putea simţi prin impunerea unui preţ mai mare pentru produsele bio.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
Apanova
BTPay
Electromagnetica
Allview
Artego

Curs valutar BNR

18 Mai. 2021
Euro (EUR)Euro4.9268
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0326
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4926
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7268
Gram de aur (XAU)Gram de aur242.2201

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Boromir
Tohani
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
carieraenergetica.ro
Energy CEO forum awards
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro