Vitalis Consulting, una dintre companiile de referinţă din piaţa de project management şi consultanţă în construcţii din România, a încheiat primul trimestru din 2026 cu o accelerare clară a activităţii în zona energiei regenerabile, segment care s-a impus drept principalul motor de creştere al companiei, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.
”Cea mai puternică dinamică s-a înregistrat în segmentul fotovoltaic şi al soluţiilor de stocare a energiei, pe măsură ce investitorii se orientează tot mai mult către eficienţă energetică, sustenabilitate şi randamentul pe termen lung. Segmentul este susţinut deopotrivă de interesul crescut al pieţei şi de finanţările disponibile pentru astfel de dezvoltări, iar compania mizează pe această direcţie ca pilon strategic pentru perioada următoare”, spune Alexandru Samoilă, Managing Director, Vitalis Consulting.
Două parcuri fotovoltaice noi, semnate în T1
În primul trimestru, Vitalis a semnat două proiecte importante în zona energiei regenerabile. Primul este Parcul Fotovoltaic Mărunţei, judeţul Olt, cu o capacitate de 60,88 MW şi un sistem de stocare BESS de 100,30 MWh. Al doilea este un parc fotovoltaic la Gârla Mare, judeţul Mehedinţi, cu o capacitate totală de 2 x 63 MW şi doua sisteme BESS de 50 MWh si 100 MWh.
Pentru ambele proiecte compania va furniza servicii integrate de project management, site management, dirigenţie de şantier şi coordonare SSM. Cele două dezvoltări confirmă tendinţa accelerată de creştere a investiţiilor în energie regenerabilă şi consolidează poziţia Vitalis într-un sector strategic, cu potenţial semnificativ în anii următori. Compania se află, totodată, în discuţii avansate pentru alte proiecte, dintre care o parte sunt aproape de semnare.
Industrial & ospitalitate, segmente complementare solide
Dincolo de energie, sectorul industrial rămâne strategic, în special în zona logistică şi a infrastructurii de depozitare automatizată, unde Vitalis valorifică experienţa acumulată în peste 80 de proiecte industriale coordonate, însumând mai mult de 600.000 mp. Segmentul hotelier reprezintă o altă direcţie importantă, cu 7 proiecte hoteliere aflate în dezvoltare în diferite oraşe din ţară şi investiţii cumulate de peste 300 de milioane de euro.
Prima jumătate a anului a fost marcată de implicarea în proiecte precum dezvoltarea rezidenţială H East Residence (care va aduce pe piaţă, odată finalizată, 568 de apartamente, 824 de locuri de parcare şi o componentă comercială integrată), sau proiectul logistic de la Câmpia Turzii ce integrează tehnologii avansate de depozitare şi operare, un exemplu relevant pentru direcţia în care evoluează sectorul logistic şi infrastructura de tip cold chain din România.
Un context prudent, dar favorabil proiectelor solide
Evoluţia pozitivă vine într-un context economic marcat de costuri de finanţare încă ridicate, presiuni inflaţioniste şi cicluri de decizie investiţională mai lungi. În pofida acestor provocări, compania îşi menţine o perspectivă optimistă, mizând pe flexibilitate şi pe capacitatea de adaptare consolidate în cei 20 de ani de activitate. Pentru perioada următoare, Vitalis se concentrează pe extinderea portofoliului în zona proiectelor industriale şi energetice şi pe consolidarea prezenţei în sectoare precum ospitalitate şi proiecte medicale, în paralel cu investiţii în digitalizare, automatizare şi extinderea serviciilor de technical due diligence.
Anul 2026 este unul simbolic pentru companie, care marchează 20 de ani de activitate pe piaţa din România.




















































Opinia Cititorului