PROIECTUL UNIUNII ENERGETICE Vasile Iuga: "Uniunea Energetică va face statele mai puternice în relaţia cu Rusia"

ALINA TOMA VEREHA
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 26 februarie 2015

Vasile Iuga: "Uniunea Energetică va face statele mai puternice în relaţia cu Rusia"

Oficialii europeni au prezentat, ieri, principalele măsuri din proiectul uniunii energetice, care are ca punct central securitatea energetică. Uniunea doreşte să fie consultată de statele membre înainte şi nu după încheierea acordurilor interguvernamentale din domeniul gazelor cu ţări din afara spaţiului comunitar. Comisia Europeană (CE) doreşte să participe la negocieri şi să impună clauze standard, ca să se asigure că aceste acorduri nu se încheie sub presiune şi că respectă normele europene.

Un comunicat al CE arată: "Uniunea doreşte să existe o singură voce în negocierile cu statele din afara spaţiului comunitar şi este nevoie de mult mai multă transparenţă şi în cadrul contractelor comerciale privind aprovizionarea cu gaze. Avem nevoie de diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze în condiţiile în care sunt state membre care depind de o singură sursă. Vom da posibilitatea statelor membre să negocieze împreună cu un furnizor de gaze în cazul în care depind de o singură sursă şi apare o situaţie de criză în aprovizionare. Dar această negociere trebuie să respecte legislaţia europeană".

Radu Dudău: "Noile norme nu au caracter imperativ, dar statele le vor respecta"

Radu Dudău, directorul Energy Policy Group, ne-a declarat: "Aceste norme noi nu au un caracter imperativ şi nu sunt prevăzute sancţiuni pentru statele membre. Documentul prezintă o linie politică în abordarea securităţii energetice şi cine nu se conformează va trebui să aibă justificări temeinice.

Proiectul are un caracter strategic şi prin setul de reguli pe care CE urmează să îl dea, cu siguranţă că statele membre vor avea noi obligaţii de respectat".

Domnia sa consideră că principiile Uniunii Energetice vor fi respectate de toate statele membre şi că ţări mici ca Ungaria nu mai pot juca în două tabere. "Ungaria speră să câştige un avantaj strategic în condiţiile în care Rusia doreşte iar să întrerupă furnizarea gazelor către Ucraina", ne-a explicat Radu Dudău, care susţine că ţara vecină are nevoie de piaţa europeană integrată pe termen lung şi că este vulnerabilă la evoluţia conflictului ruso-ucrainean.

Premierul ungar Viktor Orban a declarat, recent, că Ungaria are o problemă majoră cu Bruxelles-ul din cauza faptului că UE plănuieşte să înfiinţeze Uniunea Energetică, care încalcă suveranitatea statelor.

Orban l-a găzduit pe preşedintele rus Vladimir Putin, de la care a obţinut reduceri mari pentru preţul gazelor importate din Ungaria. Primul ministru ungur a spus că ţara sa nu este de acord cu obligaţia de a informa Comisia Europeană asupra contractelor de import al gazelor din Federaţia Rusă.

Vasile Iuga: "Piaţa unică va fi un sprijin real pentru securitatea energetică"

Uniunea Energetică este un proiect benefic pentru statele membre, aducând mai multă putere de negociere cu Rusia, care asigură o treime din necesarul de gaze al Europei, a declarat, ieri, Vasile Iuga, Country Managing Partner în cadrul PwC România.

Domnia sa a explicat: "Statele din regiunea noastră depind de Rusia şi negociază contractele individual. Astfel, ele sunt mai uşor de manipulat. Soluţia constă în solidaritate şi interconectivitate, iar piaţa unică va fi un sprijin real pentru securitatea energetică".

Oficialul PwC susţine că România trebuie să-şi dezvolte cât de rapid producţia de gaze şi să realizeze interconexiunile cu statele vecine. Domnia sa recomandă ca ţara noastră să fie un jucător mai activ în marile proiecte energetice pentru tranzitul gazelor, întrucât, până acum, toate reţelele ne-au ocolit.

Uniunea Energetică îşi propune, conform comunicării oficiale de ieri, şi creşterea solidarităţii şi încrederii, intensificarea măsurilor privind eficienţa energetică, integrarea celor 28 de pieţe în una singură, un acces mai bun la instrumente de finanţare pentru reducerea consumului energetic în clădiri şi transporturi. Oficialii europeni vor să lanseze şi o iniţiativă de finanţare pentru oraşe inteligente şi să finanţeze interconectarea statelor pentru un acces facil la surse de energie şi gaze.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Cred ca ne-am saturat de povesti si

    iluzii. Cca 15 ani ne-am drogat cu 

    Nabucco apoi cu resursele formidabile din Marea Neagra si chiar mici iluzii cu gazele de sist. Oare nu intelegem ca in domeniul energiei fiecare tara este pe contul ei si este nevoie de abilitate 

    si pragmatism.S-au ratat si grupurile 3-4 de la Cernavoda care ar fi asigurat o punte cu viitorul. Ne-am pricopsit cu eolienele ce reprezinta o metoda legala de sifonare a PIB catre

    investitorii straini si inca multe altele....  

    Am înțeles, Rusia vrea să cucerească lumea, este plină de jogodii iar Putin este un autist (nu cenzurați, așa spune un studiu al Pentagonului - vorbesc foarte serios) criminal în serie.

     

    Întrebarea mea este de ce nu cumpărăm cele 20% din necesarul de gaze pe care le importăm din țara inamic absolut al României, de la Ungaria. Orban a negociat cu Rusia o reducere a prețului la gazele lor și sunt sigur că ne va servi cu plăcere. 

    Romania produce anual 10.9 bcm of gas natural și consumă 13.5 bcm. Importuri de 2.5 bcm. Conducta Arad-Szeged cu Ungaria are capacitate de 4.4 bcm. Deci, de ce nu mergem la Orban să îi cerem gaz? Stăm și ne văităm ca babele că nu scăpăm de bestia de Putin. 

    1. Acestea sunt niste "iluzii" . Credeti ca Putin o sa dea voie sa vanda Orban gaze spre Romania ??? Hai sa fim seriosi.... Romania trebuie sa-si construiasca prin Trans Gaz conducte de transport capabile sa transporte gaze in alte zone ale Europei. Nu trebuie sa asteptam ....,avem o pozitie strategica buna.... Sa vedem daca profitul realizat de Trans Gaz se va investi in asa ceva ,sau vine iar Guvernul si ia toti bani sa-i distribuie... mai stiu eu pe unde si iar o sa dea DNA-ul de nereguli ///

      Pentru că dacă vrem gaze de la Orban, va apărea pe agendă minoritatea maghiară. Dar râdeam și eu puțin de cei care ne conduc.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
digi.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Iul. 2024
Euro (EUR)Euro4.9700
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5550
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0961
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9149
Gram de aur (XAU)Gram de aur352.8944

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapebytourdefrance.com
roenergy.eu
rommedica.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb