PROTOCOL MEF - SINDICATE Privatizarea sucursalelor "Termoelectrica", încheiată până pe 20 septembrie

Alina Toma Vereha
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 28 august 2008

Sindicaliştii de la termocentrala Doiceşti, afiliaţi la Federaţia Energetica, membră a BNS, au protestat, ieri, în faţa Ministerului Economiei şi Finanţelor (MEF) din cauza întârzierilor în privatizarea sucursalelor şi filialelor "Termoelectrica". Ioan Pisc, preşedintele Federaţiei "Energetica", ne-a declarat: "Am fost plăcut surprinşi să constatăm disponibilitatea ministrului Varujan Vosganian de a ne asculta cererile şi de a rezolva situaţia. Am fost chemaţi la negocieri înainte de ora anunţată pentru pichet şi am încheiat, astfel, un protocol în care ministerul se angajează să finalizeze privatizările de la Doiceşti, Borzeşti şi Galaţi până pe data de 20 septembrie. Până atunci, vom suspenda acţiunile de pichetare".

În opinia domnului Pisc, constituirea de societăţi mixte pentru construirea de noi unităţi de producţie şi modernizarea celor existente a fost întârziată nejustificat, timp de opt luni. Sindicaliştii susţin că sucursalele şi filialele "Termoelectrica" nu vor supravieţui fără aportul investitorilor privaţi şi se tem că aceştia îşi vor pierde răbdarea şi vor renunţa la proiecte.

Firmele care şi-au manifestat intenţia de a colabora cu "Termoelectrica" pentru construcţia unei unităţi noi la Doiceşti sunt "Electrabel", "Enel", "Gaz de France", "AES Corporation" şi două consorţii, "Electricite de France International şi Edison", precum şi "Mechel International Holding şi Centralele Electrice Ungare". Pentru societatea mixt de la "Electrocentrale Galaţi" au depus oferte "CEZ" Cehia şi "Gaz de France" Franţa. Pentru Borzeşti, companiile rămase în competiţie sunt "CEZ", "Electrabel" şi "E.ON" Germania.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2581
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4926
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6230
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1369
Gram de aur (XAU)Gram de aur661.7120

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb