Rata şomajului a crescut la 6% în T1

N.R.
Macroeconomie / 17 iunie 2022

Rata şomajului a crescut la 6% în T1

Rata şomajului în trimestrul I 2022 a fost de 6%, în creştere cu 0,1 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în trimestrul anterior, iar şomajul în rândul tinerilor (15 - 24 de ani) a atins cel mai ridicat nivel, 23,2%, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică, conform Agerpres.

Pe sexe, ecartul dintre cele două rate ale şomajului a fost de 0,9 puncte procentuale (6,4% la bărbaţi faţă de 5,5% la femei), iar pe medii rezidenţiale, de 6,2 puncte procentuale (9,6% în mediul rural, faţă de 3,4% în mediul urban).

Distinct de cele 7,743 milioane de persoane ocupate, alte 610.700 de persoane au lucrat în gospodăria agricolă proprie, pentru a produce bunuri agricole destinate exclusiv sau majoritar auto-consumului.

Conform INS, acestea au fost într-una dintre următoarele situaţii: fie majoritatea producţiei obţinute în gospodărie s-a consumat în gospodăria proprie şi doar o mică parte a producţiei agricole obţinute a fost destinată vânzării, fie producţia agricolă obţinută este destinată exclusiv consumului propriu şi reprezintă o parte substanţială a consumului total al gospodăriei.

Rata populaţiei productive calculată pentru grupa de vârstă 15-64 ani a fost în trimestrul I 2022 de 65,7%, iar cea pentru grupa de vârstă 20-64 ani, de 71,1%.

Potrivit statisticii, în trimestrul I 2022 rata de ocupare a populaţiei în vârstă de 20-64 ani a fost de 67,8%. Totodată, în trimestrul I 2022, populaţia activă a României era de 8,237 milioane de persoane, din care, 7,743 milioane persoane erau ocupate şi 494.200 persoane erau şomeri.

Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost, în trimestrul I al anului 2022, de 62,4%, în creştere faţă de trimestrul IV 2021 cu 0,3 puncte procentuale. Gradul de ocupare a fost mai mare la bărbaţi (71,5% faţă de 53,1% la femei) şi la persoanele din mediul urban (68% faţă de 55,8% în mediul rural). Rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) a fost de 20,1%.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Calcul cretin impus de UE șomeri sunt cei care caută efectiv de lucru,nu cei care lucrează la gospodărie proprie si nu caută de lucru,au încurcat tot, băgând in calcul acei 600000 de mii de oameni de la țară,,deci acele cifre nu sunt reale

    1. Tocmai ca nu i-au bagat in calcul pe oamenii de la tara, doar pe cei care isi cauta un loc de munca.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2524
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1135
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.5183

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb