Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, ar putea fi numită la conducerea Forumului Economic Mondial (WEF) încă de luna viitoare, decizie care ar însemna plecarea sa anticipată din fruntea instituţiei financiare şi o restructurare majoră la nivelul conducerii BCE, informează agenţia Reuters.
Mandatul lui Christine Lagarde la banca centrală expiră în mod normal în luna octombrie 2027, însă o plecare devreme le-ar oferi liderilor Uniunii Europene posibilitatea de a alege un nou preşedinte înainte de alegerile prezidenţiale din Franţa, unde sondajele indică o posibilă victorie a extremei drepte, notează sursa citată.
Consiliul de Administraţie al WEF, din care face parte şi Christine Lagarde, urma să se reunească la data de 2 noiembrie pentru a o putea alege în funcţia de preşedinte, conform persoanelor apropiate organizaţiei care au dorit să-şi păstreze anonimatul din cauza sensibilităţii subiectului, transmite agenţia de presă.
Reprezentanţii Forumului Economic Mondial au precizat că următoarea reuniune a consiliului este planificată să aibă loc până la sfârşitul acestui an, fără a confirma o dată exactă, arată Reuters.
Două dintre surse au menţionat că boardul ar putea stabili şi data unui vot pentru ca Christine Lagarde să apară în noua calificare la reuniunea anuală din ianuarie de la Davos, unde liderii politici şi de afaceri dezbat probleme economice globale, informează sursa citată.
Oficialii au subliniat că alegerea nu este una certă, deşi fostul ministru francez de finanţe, în vârstă de 70 de ani, beneficiază de o susţinere largă din partea celor 27 de membri ai consiliului, notează agenţia de presă.
Reprezentanţii Băncii Centrale Europene au refuzat să comenteze aceste informaţii, transmite sursa citată.
O plecare anticipată ar lăsa suficient timp pentru ca un nou preşedinte al BCE să parcurgă etapele formale ale numirilor europene înainte de încheierea mandatului preşedintelui francez Emmanuel Macron în luna mai, dorinţa Christinei Lagarde de a-i oferi acestuia un cuvânt de spus în succesiune fiind un factor important în stabilirea calendarului, precizează Reuters.
Sediul central al WEF se află la Geneva, iar boardul este co-prezidat de directorul general BlackRock, Larry Fink, şi de vicepreşedintele Roche, Andre Hoffmann, printre membri numărându-se şi figuri publice precum şefa FMI, Kristalina Georgieva, menţionează sursa citată.
Christine Lagarde, care participă săptămâna aceasta la reuniunile anuale FMI şi Banca Mondială de la Bangkok, a declarat că va rămâne la BCE până anul viitor, fără să confirme însă dacă îşi va duce mandatul până la capăt în octombrie, arată agenţia de presă.
O eventuală demisie a sa ar crea a doua vacantare în Comitetul Executiv al BCE, format din şase membri, după demisia Isabeli Schnabel de luna trecută, în timp ce economistul-şef Philip Lane urmează să îşi încheie mandatul în luna mai, transmite Reuters.
Oficialii europeni susţin că cele trei numiri ar putea fi convenite ca parte a unui pachet negociat între statele membre, adaugă sursa citată.
Foştii guvernatori ai băncilor centrale din Olanda şi Spania, Klaas Knot şi Pablo Hernandez de Cos, sunt consideraţi favoriţi pentru preşedinţie, în timp ce Franţa ar viza funcţia de economist-şef, iar Germania intenţionează să propună un candidat care să o înlocuiască pe Isabel Schnabel, care conduce operaţiunile de piaţă ale BCE, conchide Reuters.





























































Opinia Cititorului