Thomas Barrack, emisar special al Statelor Unite pentru Orientul Mijlociu şi ambasador în Turcia, a promovat implicarea firmei conduse de partenerul său de afaceri în reabilitarea unui oleoduct strategic între Irak şi Siria, acţiuni care ridică suspiciuni privind încălcarea normelor federale de etică, relevă o anchetă publicată de Reuters.
În luna iulie, autorităţile din Irak şi Siria au semnat memorandumuri de înţelegere cu un consorţiu alcătuit din fondul californian TI Capital, corporaţia Chevron şi UCC Holding din Qatar, în vederea derulării studiilor tehnice şi financiare pentru conducta Kirkuk-Baniyas. Proiectul, a cărui valoare este estimată la 15 miliarde de dolari şi a cărui finalizare ar necesita cel puţin patru ani, are rolul de a crea o rută alternativă de transport al ţiţeiului către Marea Mediterană, ocolind blocajele din Strâmtoarea Ormuz apărute pe fondul conflictului cu Iranul.
Conform declaraţiilor de avere depuse în 2025, Barrack deţine o participaţie care îi conferă dreptul la până la 20% din profiturile unui proiect imobiliar administrat de TI Capital şi condus de Ziad Ghandour, fondatorul societăţii. Potrivit unor surse diplomatice, oficialul american a insistat pe lângă autorităţile de la Bagdad şi Damasc pentru cooptarea firmei lui Ghandour în consorţiu. Deşi agenţia de presă nu a identificat dovezi că diplomatul ar obţine câştiguri financiare directe din viitoarea conductă, experţii în drept administrativ şi etică subliniază că legislaţia federală impune recuzarea totală a funcţionarilor în chestiunile care implică parteneri apropiaţi de afaceri, pentru a evita aparenţa unui conflict de interese.
Departamentul de Stat al SUA a transmis că diplomatul nu deţine niciun interes financiar şi niciun rol în proiectul oleoductului, susţinând că poziţiile sale publice reflectă politica oficială a Washingtonului de integrare energetică regională şi că situaţia sa respectă reglementările de integritate. Biroul oficialului, compania Chevron şi conducerea TI Capital nu au oferit comentarii oficiale.



























































Opinia Cititorului