Exporturile de gaze naturale lichefiate (GNL) din Qatar continuă să fie puternic afectate de războiul dintre Statele Unite, Israel şi Iran, în pofida reluării parţiale a transporturilor de petrol prin Strâmtoarea Ormuz, iar în lipsa unui acord durabil care să garanteze securitatea navigaţiei, piaţa mondială a GNL riscă să rămână sub presiune pentru o perioadă îndelungată, potrivit unei analize semnate de Ron Bousso pentru Reuters.
Qatarul, al doilea mare producător mondial de GNL după Statele Unite, deţine aproximativ 20% din capacitatea globală de producţie, cu aproape 80 de milioane de tone anual, însă războiul, ajuns în a opta lună, a obligat ţara să oprească o mare parte a complexului de la Ras Laffan, iar atacurile iraniene cu rachete au distrus aproximativ 17% din capacitatea sa de export, potrivit analizei Reuters.
Pierderile economice sunt considerabile: Qatarul înregistrează venituri anuale pierdute de ordinul zecilor de miliarde de dolari, iar repararea instalaţiilor avariate ar putea dura ani, în timp ce Fondul Monetar Internaţional estimează că economia ţării se va contracta cu 8,6% în 2026, faţă de creşterea de 6,1% anticipată înaintea conflictului, relatează Reuters.
Perturbarea exporturilor din Qatar, alături de reducerea livrărilor din Emiratele Arabe Unite, a provocat dezechilibre majore pe piaţa mondială a gazelor, iar creşterea exporturilor americane de GNL cu aproximativ 14%, la 123 de milioane de tone în 2026, nu a reuşit să compenseze deficitul, preţurile din Asia şi Europa atingând la sfârşitul lunii septembrie cele mai ridicate niveluri de la începutul anului 2023 şi apropiindu-se de triplul valorilor înregistrate înainte de război, potrivit analizei Reuters.
Situaţia exporturilor de petrol din Golf s-a îmbunătăţit în ultimele săptămâni, transporturile de ţiţei prin Strâmtoarea Ormuz ajungând în septembrie la aproximativ 16 milioane de barili pe zi, echivalentul a 80% din nivelul anterior războiului, potrivit companiei de analiză Kpler, citată de Reuters.
Reluarea parţială a navigaţiei, inclusiv cu sprijinul Marinei americane, a permis Arabiei Saudite, Emiratelor Arabe Unite, Kuweitului şi Irakului să îşi majoreze producţia, potrivit analizei Reuters.
În schimb, exporturile de GNL din Qatar au rămas la niveluri foarte scăzute, atingând în septembrie 1,6 milioane de tone, cel mai ridicat volum de la începutul conflictului, dar mai puţin de un sfert din media anterioară războiului, aproximativ o treime din cantitate fiind livrată Kuweitului fără a părăsi Golful Persic, relatează Reuters.
Perspectivele pentru octombrie sunt şi mai slabe, datele Kpler indicând posibilitatea reducerii exporturilor la numai 600.000 de tone, pe fondul intensificării atacurilor asupra navelor, potrivit analizei Reuters.
QatarEnergy a prelungit notificările de forţă majoră, semnalând că nu poate respecta în continuare numeroase contracte de livrare către clienţii din Asia şi Europa, relatează Reuters.
Diferenţa dintre revenirea exporturilor petroliere şi stagnarea livrărilor de GNL este explicată de complexitatea tehnică şi logistică a industriei gazelor lichefiate, în condiţiile în care producţia şi transportul petrolului beneficiază de o infrastructură flexibilă şi de capacităţi extinse de stocare, în timp ce lanţul de aprovizionare cu GNL necesită funcţionarea coordonată a extracţiei, procesării, lichefierii şi transportului maritim, potrivit analizei Reuters.
Complexul din Qatar cuprinde 14 unităţi de lichefiere alimentate cu gaze extrase din zăcământul offshore North Field, cel mai mare rezervor de gaze naturale din lume, împărţit cu Iranul, însă producţia a fost menţinută la niveluri minime de la începutul războiului, suficiente în principal pentru consumul intern şi exporturile limitate, relatează Reuters.
Reluarea producţiei presupune şi evacuarea condensatului, un produs petrolier foarte uşor separat din gazele extrase, iar dacă transportul acestuia nu poate fi asigurat, capacităţile de stocare se pot epuiza rapid, obligând Qatarul să reducă din nou extracţia, potrivit analizei Reuters.
În plus, spaţiile limitate pentru depozitarea GNL îngreunează gestionarea întârzierilor la export, relatează Reuters.
Transportul maritim reprezintă un alt obstacol major, deoarece flota mondială de nave specializate în GNL este mult mai mică decât cea a petrolierelor, iar costurile de transport sunt mai ridicate, potrivit analizei Reuters.
Armatorii sunt reticenţi să trimită nave scumpe prin Strâmtoarea Ormuz, unde riscă să rămână blocate săptămâni întregi sau să fie lovite de atacurile iraniene, relatează Reuters.
În aceste condiţii, redeschiderea temporară a strâmtorii nu este suficientă, industria GNL având nevoie de garanţii de securitate pe termen lung pentru a permite circulaţia constantă şi predictibilă a navelor, potrivit concluziilor analizei semnate de Ron Bousso pentru Reuters.






























































Opinia Cititorului