Un satelit militar rusesc care s-a apropiat luna trecută de un satelit comercial occidental ar fi putut simula un atac, potrivit unui specialist în domeniul spaţial militar, între timp, alte două vehicule spaţiale ruseşti, asociate primului, se îndreaptă spre un alt satelit occidental, relatează Reuters, citat de Agerpres.
La jumătatea lunii octombrie, subsecretarul de stat american Thomas DiNanno a scris pe platforma X că satelitul militar rusesc Cosmos 2612 a efectuat „manevre intenţionate, periculos de aproape de un satelit comercial”, un comportament compatibil cu operaţiuni care implică arme pe orbită, conform sursei.
Satelitul vizat, denumit X36, este operat de compania finlandeză ICEYE şi furnizează imagini radar guvernelor şi forţelor armate occidentale, inclusiv Ucrainei. Trei specialişti în domeniul spaţial au descris incidentul drept una dintre cele mai apropiate interacţiuni cunoscute dintre un vehicul spaţial militar rusesc şi un satelit comercial aflat pe orbită joasă, potrivit publicaţiei.
„Această întâlnire pare a fi o simulare de atac”, a declarat Greg Gillinger, analist principal în probleme spaţiale la compania americană Integrity ISR, care oferă instruire forţelor spaţiale ale SUA. El a descris manevra drept „cea mai agresivă atitudine” observată până acum din partea Rusiei în ceea ce priveşte ameninţarea sateliţilor unei alte ţări, conform sursei.
Ministerul rus al Apărării nu a răspuns solicitării Reuters de a comenta incidentul. Moscova a avertizat în repetate rânduri că sateliţii comerciali occidentali care sprijină Ucraina ar putea deveni ţinte legitime pentru represalii. În schimb, Ann Stevens, responsabilă de operaţiunile ICEYE din SUA, a declarat că satelitul X36 continuă să funcţioneze şi că întreaga constelaţie de sateliţi radar a companiei este rezistentă la perturbări, potrivit publicaţiei.
Incidentul a readus în atenţie vulnerabilitatea reţelelor comerciale de sateliţi, devenite tot mai importante pentru operaţiunile militare. Potrivit lui Gillinger, apropierea Cosmos 2612 ar putea indica testarea unor capacităţi asociate atacurilor cinetice, întrucât o distanţă atât de mică nu ar fi necesară pentru colectarea de informaţii sau pentru interferenţe electronice, conform sursei.
Cosmos 2612 este clasificat public drept satelit de inspecţie şi mentenanţă, potrivit companiei americane de informaţii spaţiale Slingshot Aerospace. Vehiculul face parte dintr-un grup de şase sateliţi militari lansaţi de Rusia în aprilie. În mai, patru dintre aceştia au fost poziţionaţi în apropierea satelitului X36, potrivit unor analişti. Ulterior, ICEYE şi-a mutat satelitul, ceea ce a determinat noi manevre ruseşti, după cum declara în septembrie directorul executiv al companiei, Rafal Modrzewski, potrivit publicaţiei.
La începutul lunii octombrie, Cosmos 2612 se afla la câteva sute de kilometri în spatele satelitului X36. În următoarele zile, a redus rapid distanţa, ajungând la aproximativ un kilometru de acesta la jumătatea lunii. Unii analişti estimează că distanţa reală ar fi fost de numai câteva sute de metri sau chiar mai mică. Ulterior, satelitul rusesc s-a îndepărtat la aproximativ 400 de kilometri, potrivit lui Gillinger, conform sursei.
Acelaşi analist a afirmat că doi sateliţi ruşi din aceeaşi serie se deplasează în prezent spre orbita unui alt satelit ICEYE, denumit X37. Compania americană COMSPOC, specializată în monitorizarea obiectelor spaţiale, a confirmat că cele două vehicule ruseşti se află într-o poziţie tot mai favorabilă pentru a se apropia de acesta. Atât X36, cât şi X37 sunt înregistrate în Statele Unite, conform cataloagelor publice de obiecte spaţiale, potrivit publicaţiei.
Comandantul forţelor spaţiale ale Germaniei, generalul-maior Michael Traut, a declarat pentru Reuters că astfel de apropieri pot fi utilizate pentru inspecţie, observare sau interferenţă, în funcţie de capacităţile tehnice ale vehiculului spaţial. El a avertizat că efectele posibile pot varia de la perturbarea temporară a operaţiunilor unui satelit până la scoaterea definitivă a acestuia din funcţiune. Totodată, Traut a subliniat că executarea unor asemenea manevre nu dovedeşte, în sine, că Rusia pregăteşte sau simulează un atac, iar intenţia nu poate fi stabilită doar pe baza datelor orbitale publice, conform sursei.
Marile puteri se pregătesc pentru posibilitatea extinderii confruntărilor în spaţiul cosmic, Washingtonul a recunoscut recent că a plasat armament pe orbită, iar şeful Comandamentului Spaţial al SUA a declarat la începutul acestui an că Rusia a desfăşurat o armă spaţială în apropierea unor sateliţi americani esenţiali pentru securitatea naţională, potrivit publicaţiei.
Andrew Turner, consultant în domeniul spaţial şi fost ofiţer superior al Forţelor Aeriene Britanice, a apreciat că manevrele din apropierea satelitului X36 sporesc riscul unui atac, fie în urma unei acţiuni deliberate, fie al unei interacţiuni accidentale, conform sursei.


























































Opinia Cititorului