REUTERS: Surse: Rusia ar putea îngheţa proiectul gazoductului Turkish Stream

Andrei Stan
Internaţional #Energie / 2 decembrie 2015

Rusia ar putea îngheţa, pentru mai mulţi ani, lucrările la proiectul gazoductului Turkish Stream, ca represalii la doborârea de către Turcia a unui avion militar rusesc, au declarat pentru Reuters două surse din interiorul grupului Gazprom.

Kremlinul a impus deja o serie de sancţiuni comerciale Turciei însă măsurile luate până acum nu au afectat şi exporturile energetice ruseşti spre Turcia, care sunt vitale pentru relaţiile economice bilaterale. Ministrul rus al Economiei, Alexei Ulyukayev, a precizat că deocamdată nu a fost luată nicio decizie cu privire la proiectul gazoductului Turkish Stream şi nici cu privire la centrala nucleară pe care o companie rusească o construieşte în Turcia.

În schimb, sursele citate de Reuters au declarat că Gazprom aşteaptă instrucţiuni din partea preşedintelui rus Vladimir Putin. "Ne aşteptăm ca, cel mai probabil, şeful statului să anunţe îngheţarea proiectului Turkish Stream, sau cel puţin o anumită amânare", a declarat una dintre surse. "Sperăm în continuare că Turkish Stream va fi amânat cu câţiva ani, decât să fie anulat complet", a declarat cea de-a doua sursă.

Conducta Turkish Stream ar urma să traverseze Marea Neagră până la graniţa dintre Turcia şi Grecia, de unde ar putea ajunge la consumatorii din sudul Europei.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2557
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5316
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5628
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1216
Gram de aur (XAU)Gram de aur632.8895

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb