Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunţat marţi că Ucraina testează o nouă armă destinată interceptării dronelor şi că aceasta a distrus cu succes o dronă de tip Shahed în timpul unui test efectuat în cursul nopţii, informează publicaţia Reuters, citată de News.ro.
Zelenski a precizat că noul sistem este o invenţie ucraineană, însă unele aspecte tehnice mai trebuie îmbunătăţite, iar dezvoltarea altor sisteme anti-drone continuă, conform sursei menţionate.
Armata ucraineană a anunţat că forţele sale au doborât 187 de ţinte aeriene în timpul nopţii, iar potrivit lui Zelenski, 93% dintre dronele ruseşti au fost interceptate, potrivit publicaţiei.
„Este un rezultat semnificativ. Dar, desigur, este nevoie de mai mult”, a declarat preşedintele ucrainean, conform sursei.
De la începutul invaziei ruse pe scară largă, în februarie 2022, Ucraina şi-a dezvoltat rapid tehnologiile anti-drone şi a început să ofere expertiză şi altor state, inclusiv unor ţări din Orientul Mijlociu care s-au confruntat cu atacuri cu drone iraniene, potrivit publicaţiei.
Kievul investeşte în special în dezvoltarea interceptorilor, consideraţi o soluţie mai eficientă şi mai ieftină pentru combaterea dronelor, în schimb, forţele ucrainene întâmpină dificultăţi în interceptarea rachetelor balistice ruseşti şi solicită aliaţilor occidentali mai multe sisteme anti-rachetă, conform sursei.
Ucraina susţine, de asemenea, dezvoltarea rapidă a sistemului european de apărare aeriană Freyja, informează publicaţia citată.



























































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 16.09.2026, 08:40)
"Cel mai bogat cersetor al lumii este Volodimir Zelenszki",
afirma fostul coleg de partid Artyom Dmitruk, care
sustine ca "gasca pesedintelul au castigat 50 miliarde $"
datorita razboiului cu rusii.
Conform FORBES,care a reactualizat pe cei mai bogati oameni de pe glob,
si surpriza e ca sunt plini de miliardari din Ucraina;
Ahmetov, Pincsuk ,Zsevago, Porosenko, Jacenko, Vadim Novinszkij,
ei au marit semnificativ averea,din 2022 incoace,
deci razboiul e foarte profitabil,pentru smecherii din Ucraina,
iar fraierii saraci din Romania suporta Pachetele de Austeritate ca sa
timitem banii+armele la actorasul planetar.
Zelenski cere inca 30 miliarde euro,daca Europa doreste sa continue razboiul.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 16.09.2026, 09:52)
Ucraina are cea mai puternică și mai versatilă armată din lume. Deja administrația bufonică ia lumină din Ucraina. :
Rusoflocii tăi au asigurată o lungă perioadă de foamete neîntreruptă! :