"Reynaers Aluminium" a relocat birourile companiei în zona de sud a Capitalei

Andrei Stan
Companii #Construcţii / 1 septembrie 2017

"Reynaers Aluminium" a relocat birourile companiei în zona de sud a Capitalei

"Reynaers Aluminium", companie specializată în dezvoltarea soluţiilor durabile de aluminiu pentru uşi, ferestre, pereţi cortină, sisteme glisante, parasolare şi sere, şi-a relocat birourile într-un singur spaţiu şi planifică deschiderea unui nou showroom în centrul Bucureştiului, potrivit unui comunicat trimis Redacţiei.

Suprafaţa totală a centrului logistic "Reynaers" România este de aproximativ 2000 de metri pătraţi şi, începând cu luna august a acestui an, găzduieşte showroom-ul de prezentare, birourile administrative ale companiei, centrul de training şi testare, dar şi zona de depozit.

Centrul logistic al companiei este situat în zona de sud a Bucureştiului şi a fost lansat la finalul anului 2015, după o investiţie de aproximativ 1 milion de euro, potrivit comunicatului.

Pentru 2018, compania vizează dezvoltarea canalului de distribuţie prin deschiderea unui nou showroom în centrul Bucureştiului, dar şi extinderea la nivel naţional, care în acest moment acoperă zone în continuă dezvoltare, precum Cluj, Timişoara, Sibiu şi Iaşi.

Prezentă pe piaţa locală din 1996, "Reynaers" România a realizat peste 500 de proiecte, printre care se numără Oregon Park, OCDG, OHP, Afi Park, Aeroportul Henri Coandă, Promenada Mall, Braşov Business Park, Malmo Towers Craiova, Aeroportul din Cluj-Napoca.

Anul trecut, valoarea afacerilor companiei a fost de aproximativ 6 milioane euro.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2644
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5839
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5564
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1267
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.7094

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb