ROBERT CAZANCIUC: ''Suntem la finalul unei sesiuni maraton, cu lucruri care nu s-au mai întâmplat după 1989''

G.U.
Politică / 30 iunie 2020

''Suntem la finalul unei sesiuni maraton, cu lucruri care nu s-au mai întâmplat după 1989''

Sesiunea ordinară a Senatului, care se încheie astăzi, a fost una "inedită, cu lucruri care nu s-au mai întâmplat după 1989", a afirmat preşedintele interimar al Camerei superioare a Parlamentului, Robert Cazanciuc, potrivit Agerpres.

"A fost o adevărată sesiune extraordinară, maraton, inedită, cu lucruri care nu s-au mai întâmplat după 1989 şi cărora cred că Senatul României le-a făcut faţă conform aşteptărilor populaţiei României. Mulţumesc tuturor colegilor care au fost parte a acestui efort, care au făcut posibilă desfăşurarea şedinţelor în sală sau de la distanţă, celor care au elaborat adoptat proceduri în aşa fel încât Senatul să poată funcţiona la capacitate deplină, chiar şi în perioadă de restricţii. Să ne revedem sănătoşi", a declarat Cazanciuc la finalul şedinţei de plen a Senatului, ultima din această sesiune.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Eu retin că Badalau si Sârbu au ajuns la Curtea de Conturi prin grija PSD deci si a ta Cazanciuc.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3285
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7516
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7627
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3416
Gram de aur (XAU)Gram de aur628.6019

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb