Rompetrol îşi continuă planul de conversie a obligaţiunilor

F. A.
Companii #Bunuri Industriale / 30 august 2010

Rompetrol Rafinare a convocat Adunare Generală a Acţionarilor (AGA) pentru data de 30 septembrie, pe ordinea de zi fiind conversia în acţiuni a obligaţiunilor nerăscumpărate de la stat şi majorarea capitalului social. Acesta reprezintă primul pas în conversia obligaţiunilor nerăscumpărate de la stat în acţiuni, deşi Ministerul de Finanţe a cerut plata integrală a datoriei, care ajunge la scadenţă la 30 septembrie.

Potrivit convocatorului publicat pe site-ul BVB, capitalul social al Rompetrol Rafinare va fi majorat cu suma maximă de 517 milioane de euro, prin conversia obligaţiunilor deţinute de stat în acţiuni. Această sumă ar putea fi însă mai mică dacă Rompetrol va mai răscumpăra obligaţiuni până la data de 30 septembrie.

Totodată, convocatorul mai arată că acţionarii actuali ai companiei petroliere vor putea să subscrie o sumă echivalentă cu valoarea obligaţiunilor ce vor fi convertite în acţiuni, reprezentând acţiunile necesare a fi emise pentru a permite acţionarilor societăţii să îşi exercite dreptul de preferinţă.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2536
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5037
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6131
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1399
Gram de aur (XAU)Gram de aur672.2462

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb