Rusia respinge preocupările în materie de siguranţă a vaccinului său anti-COVID-19

J.P.
Internaţional / 12 august 2020

Rusia respinge preocupările în materie de siguranţă a vaccinului său anti-COVID-19

Criticile din partea unor experţi străini la adresa vaccinului rusesc împotriva COVID-19, potrivit cărora preparatul rusesc ar fi nesigur, sunt fără fundament şi sunt legate de competiţie, a declarat miercuri ministrul sănătăţii rus Mihail Muraşko, conform Agerpres.

Decizia Moscovei de a-l înregistra a suscitat îngrijorări în rândul unor experţi. Testările finale ale vaccinului nu au fost finalizate. Doar aproximativ 10% din studiile clinice au fost încununate cu succes şi unii oameni de ştiinţă se tem că Rusia ar putea pune prestigiul naţional înaintea siguranţei preparatului, potrivit Reuters.

'Colegii din străinătate, simţind se pare o anumită concurenţă, anumite avantaje competitive ale preparatului rusesc, încearcă să exprime unele păreri care - în opinia noastră - sunt absolut nefondate', a reiterat ministrul rus, citat de TASS.

Rusia a anunţat marţi că a dezvoltat primul vaccin împotriva COVID-19, iar preşedintele Vladimir Putin a declarat că Rusia devine astfel prima ţară care înregistrează vaccinul anti-COVID-19 după două luni de teste pe om. Noul vaccin a fost denumit denumit Sputnik V, o denumire care denotă - în opinia observatorilor - ambiţia rusă în materie şi succesul istoric pe care Moscova îl vede în dezvoltarea acestuia.

Vaccinul a fost dezvoltat de Centrul de cercetări şi epidemiologie Nikolai Gamaleia împreună cu Ministerul Apărării, iar ministrul sănătăţii rus a spus miercuri că primul lot al acestui vaccin va fi pregătit în două săptămâni, urmând să fie administrat persoanelor, inclusiv medicilor, pe bază voluntară.

'Primele doze de vaccin împotriva infecţiei cu noul coronavirus vor fi gata în următoarele două săptămâni, în primul rând pentru medici', a spus el.

Aleksandr Ghinţburg, directorul Institutului Gamaleia, a declarat că studiile clinice vor fi publicate de îndată ce vor fi evaluate de experţi ruşi.

Rusia intenţionează să poată produce 5 milioane de doze pe lună către decembrie-ianuarie, a spus el.

Kazahstan intenţionează să trimită oficiali guvernamentali la Moscova mai târziu în această lună pentru a discuta despre posibile livrări de vaccin, a declarat biroul prezidenţial kazah.

Comanda carte
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0677
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3157
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4183
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8708
Gram de aur (XAU)Gram de aur461.0847

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb