SCANDALUL TAXELOR ANTI-DUMPINGPiaţa produselor solare, destabilizată de acordul UE-China

ALINA TOMA VEREHA
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 24 septembrie 2013

Piaţa produselor solare, destabilizată de acordul UE-China

Peste 90 de producători ce exportă module solare au cooperat şi au agreat stabilirea unui angajament, după numeroase discuţii între Comisia Europeană şi Camera de Comerţ pentru importul şi exportul de maşini şi produse electronice din China. Acest angajament stabileşte preţul minim de vânzare la 0,56 euro/Watt pentru modulele solare, ne-a declarat Flavius Iliescu, directorul companiei "Petawatt Energia".

Domnia sa ne-a precizat: "Dacă sunt respectate condiţiile, aceste module solare pot fi importate în UE, fără a plăti taxa antidumping până la plafonul cantitativ de 7 GW, limită peste care taxele antidumping se vor aplica. Pe de altă parte, produsele manufacturate de către companiile chinezeşti care nu au aderat la angajamentul de preţ se vor supune, începând cu data de 6 august 2013, taxelor antidumping de 47,6% (pentru companiile care au cooperat) sau la nivelul de 67,9% (pentru cele care nu au cooperat). Această cifră va fi modificată odată cu stabilirea taxelor definitive la sfârşitul anului".

Iulian Nedea, directorul general al companiei "Simtel", susţine că piaţa europeană a produselor solare a funcţionat din inerţie înainte şi după ce UE şi China s-au înţeles asupra unui preţ minim: "Înainte de acord, ofertele se făceau pentru un termen foarte scurt. Ce ofertai astăzi, mâine putea să nu mai fie valabil. Au avut de suferit atât investitorii, cât şi constructorii. Se întâmplă acest lucru şi după încheierea acordului. Piaţa nu este stabilă, iar producătorii europeni, deşi nu au taxe, au ridicat preţul".

Domnia sa şi-a exprimat speranţa că nu vor apărea alte modificări privind taxarea produselor solare în decembrie.

Directorul "Simtel" ne-a declarat: "Dacă vorbim de Europa, din diverse motive (schema de sprijin redusă, creşteri de preţuri la panourile fotovoltaice), piaţa a scăzut. Dacă în Germania, în 2012, au fost construiţi 7,5 GWp (din 2004 până în 2012, în Germania au fost construiţi un total de 35 GWp dintr-un total de 99 GWp construiţi la nivel mondial), anul acesta se apreciază că se vor construi «doar» 4,5 GWp. În România, schema de sprijin a fost favorabilă investiţiilor, dar lipsa finanţării, creşterea preţurilor la panouri, plus amânarea unui număr de certificate verzi şi, mai nou, zvonurile legate de micşorarea numărului de certificate acordate pentru sectorul fotovoltaic vor duce la construcţia, în acest an, a unor unităţi sub 700 MWp, în condiţiile în care, la începutul anului, estimările arătau că se vor construi 1.200 MWp".

Preţurile urcă şi cererea scade

Potrivit "Petawatt Energia", după încheierea acordului dintre UE şi China, preţurile produselor solare din China au crescut până la 59 de eurocenţi/w, incluzând şi transportul. Preţurile produselor solare din ţările terţe sunt mult mai ridicate decât tariful celor din China. "Mai mult decât atât, întrucât capacitatea de producţie din alte ţări este mult mai redusă decât cea din China, acest lucru conduce la creşterea preţurilor în corelaţie cu cererea globală. Şi întrucât cererea pe pieţele învecinate este în creştere, este dificil să se găsească surse de aprovizionare alternative, o dată cu creşterea preţurilor", a subliniat Flavius Iliescu.

Industria din aval nu poate să compenseze cererea în scădere prin vânzarea pe alte pieţe, ţinând cont de faptul că, în afara Chinei, capacitatea de producţie se dezvoltă mai încet şi nu atrage acelaşi nivel superior de investiţii în echipament nou.

Şi oficialul "Simtel" ne-a spus că, dacă până la acordul UE-China se găseau panouri fotovoltaice "made in UE" cu preţuri de 0,55 euro/w, în prezent acestea costă minim 0,60 euro/w. Panourile din China se vând acum la peste 0,57 euro/w, iar înainte de încheierea acordului, ele se vindeau cu aproximativ 0,45 euro/w. Iulian Nedea ne-a explicat: "Practic, costul de construcţie a crescut cu cel puţin 120.000 euro/MWp, dacă ne referim la panourile din China. Nici constructorii nu sunt fericiţi că trebuie să crească preţul ofertei, dar nici investitorii, pentru că trebuie să plătească mai mult, iar rata internă de rentabilitate (IRR) scade şi, din aceste motive, cererea scade şi ea".

"Simtel" aşteaptă cu interes publicarea de către ANRE a tarifului fix (feed in tariff) pentru persoanele fizice care vor să îşi monteze panouri fotovoltaice. Compania apreciază că un tarif bun ar putea aduce beneficii importante pentru aproximativ 250.000 de gospodării din ţara noastră, care şi-ar putea instala sisteme fotovoltaice. "Dacă se va alege o strategie bună în ceea ce priveşte schema de sprijin, vânzarea energiei, soluţiile de finanţare, simplificarea autorizaţiilor, atunci se vor crea aproximativ 30.000 locuri de muncă pentru producători, proiectanţi, constructori", ne-a precizat Iulian Nedea.

"Petawatt Energia": Respectarea preţului din acordul UE nu poate fi urmărită

Flavius Iliescu apreciază că acordul UE-China privind preţul minim pentru produsele solare nu va funcţiona pe termen mediu şi lung: "Acesta nu este fezabil, este un instrument artificial, care dă naştere unor efecte perverse, favorizând pătrunderea pe piaţă a unor produse de slabă calitate din ţări terţe, iar companii respectabile din China au de suferit, ca de altfel întreaga piaţă a energiei solare. În România asistăm, în acest moment, la introducerea de panouri de foarte proastă calitate, panouri care nu respectă nici măcar cotele geometrice trecute pe fişele tehnice, ca să nu mai vorbim de restul parametrilor. Prefer să nu dau numele acestor companii acum. În altă ordine de idei, dacă ar fi să luăm în calcul impunerile legate de certificatele de provenienţă, o să descoperim că şi acestea au o mare problemă. Chiar dacă panourile vin din Malaezia, celulele sunt făcute în China şi asta înseamnă tot încălcarea acordului".

Domnul Iliescu afirmă că nici respectarea preţului din acord nu poate fi urmărită, întrucât companiile pot recurge la diferite tertipuri: "De exemplu, se pot semna alte contracte comerciale cu firme terţe (extra UE) prin care se poate întoarce o anumită valoare din panourile plătite printr-un contract de comision. Toate aceste lucruri au destabilizat piaţa industriei fotovoltaice, care se reglase de la sine în decursul anilor pe principii concurenţiale sănătoase".

Potrivit "Petawatt Energia", industria fotovoltaică din ţara noastră este văduvită de numeroase proiecte fotovoltaice, de dezvoltarea acestui sector de activitate, de crearea de locuri de muncă şi de valoare adăugată într-un domeniu industrial al viitorului.

"Simtel": Fotovoltaicele, o soluţie pentru gospodăriile neelectrificate

Pe termen mediu, aplicarea acordului UE-China, împreună cu micşorarea schemelor de sprijin, va duce la scăderea pieţei europene, estimează directorul "Simtel". Domnia sa ne-a explicat: "În 2013, cererea pe piaţa europeană va scădea până la 12 GW de la 16,5 GW construiţi în 2012. Pe când piaţa mondială va creştere cu 7% şi va totaliza 31 GW. În 2013, pentru prima dată începând cu 2004, China va depăşi Germania, iar Japonia va depăşi Italia ajungând pe locul 4".

Potrivit "Simtel", pe termen lung, în Europa, preţul energiei va creşte, iar în restul lumii va scădea, iar Europa pierde, astfel, din competitivitate. Presiunea pentru îndeplinirea cotelor de reducere a emisiilor va creşte, dar preţul ridicat va duce la reducerea investiţiilor şi neatingerea cotelor asumate până în 2020.

Iulian Nedea a conchis: "Acordul China-UE, criza financiară internaţională şi lobby-ul făcut de companiile de utilităţi vor fi bariere pentru dezvoltarea domeniului fotovoltaic, deşi el poate reprezenta o soluţie pentru cele 1,2 miliarde de gospodării din lume care nu beneficiază de energie electrică. În România, există aproximativ 60.600 gospodării din 2100 de localităţi care nu au energie electrică, iar 96 localităţi sunt complet neelectrificate. Costurile de racordare pentru cele 60.600 gospodării se ridică la 210 milioane euro".

Recent, compania "Gehrlicher Solar" a intrat în insolvenţă ca urmare a anulării multor comenzi, cerere provocată de impunerea taxelor antidumping. În România, reducerea certificatelor verzi, modificările legislative, restricţionarea tot mai mare a acestei activităţi prin interzicerea amplasării panourilor solare pe terenurile agricole fac ca domeniul energiei solare să nu mai fie atractiv pentru mulţi investitori, apreciază Flavius Iliescu. Introducerea taxelor antidumping reprezintă o nouă lovitură pentru industrie şi tot mai mulţi investitori vor renunţa la proiectele planificate, a mai spus domnia sa.

Iulian Nedea afirmă că, în Europa, câteva sute de firme constructoare de parcuri fotovoltaice au intrat în insolvenţă pe fondul divergenţelor UE-China privind produsele solare. Domnia sa ne-a precizat că sunt vestite cazurile de intrare în insolvenţă ale companiilor Conergy, Alpine şi Gehrlicher.

La data de 1 August 2013, SolarWorld şi Solsonica, suporteri ai ProSun (n.r. organizaţie care susţine introducerea de taxe antidumping), au înaintat Curţii de Justiţie a UE o cerere de anulare a implementării Regulamentului Comisiei din 4 iunie 2013, ce impunea taxe provizorii.

AFASE (organizaţie care luptă împotriva introducerii taxelor antidumping), deşi consideră că acordul UE-China este departe de a fi satisfăcător pentru industrie, nu intenţionează, în acest moment, să înainteze o plângere la Curtea de Justiţie a UE pentru acordul privind preţul minim al produselor solare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
Apanova
BTPay
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale

Curs valutar BNR

16 Apr. 2021
Euro (EUR)Euro4.9243
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1120
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4730
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6647
Gram de aur (XAU)Gram de aur233.8266

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

FINANCIAL FORUM 2021
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro