Schimburile comerciale româno-austriece au crescut de peste zece ori, în 16 ani

C.I.
Ziarul BURSA #Companii #Comerţ / 1 octombrie 2007

Schimburile comerciale româno-austriece au crescut de peste zece ori, în 16 ani

Schimburile comerciale româno-austriece au crescut de peste zece ori, exportul de peste patru ori, iar importul de peste 33 de ori, din 1990 până în anul 2006, potrivit unui comunicat al Ministerului pentru IMM-uri, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale (MIMMCTPL). Importul din Austria se ridica la 1,1 miliarde euro în prima jumătate a anului 2007, în creştere cu 9,6 % faţă de anul trecut şi reprezenta 4,66 % din totalul importului românesc.

Exportul românesc spre Austria se ridica la 389,48 milioane euro, în prima jumătate a acestui an, în creştere cu 2,5 % faţă de aceeaşi perioadă a anului 2006. Exportul românesc în Austria reprezintă 2,76 % din totalul exportului românesc şi situează Austria pe locul al şaptelea în rândul exporturilor româneşti.

În ceea ce priveşte investiţiile şi societăţilor cu capital austriac din România, la data de 30 iulie 2007, capitalul social subscris, exprimat în valută, se cifra la 2,24 miliarde euro, reprezentând 13,47 % din volumul total al investiţiilor străine în România.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Teoria dobâzii
rominsolv.ro
eximbank.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Apr. 2026
Euro (EUR)Euro5.0988
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3365
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5603
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8563
Gram de aur (XAU)Gram de aur667.3968

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
boromir.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
antreprenorinvremuritulburi.ro
targulnationalimobiliar.ro
carieraenergetica.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb