Schneider Electric va oferi tehnologii de eficienţă energetică în primul centru de date cu impact ecologic pozitiv din lume, care va fi construit în oraşul Falun din Suedia.
Potrivit unui comunicat remis redacţiei, EcoDataCenter va fi unul dintre cele mai sigure 13 centre de date din lume, îndeplinind cele mai înalte cerinţe în materie de securitate şi performanţă. Proiectul a fost iniţiat de compania de energie a oraşului Falun - Falu Energi & Vatten, în colaborare cu firma antreprenorială suedeză EcoDC AB.
"Trăim într-o epocă în care din ce în ce mai mulţi oameni sunt preocupaţi de efectele industriei centrelor de date asupra mediului. Totuşi, penetrarea internetului şi Internetul lucrurilor pot fi dezvoltate fără a afecta mediul. Securitatea şi performanţele IT sunt de asemenea din ce în ce mai importante pentru companii şi organizaţii. De aceea, suntem foarte mândri să contribuim la crearea acestui centru de date pionier. EcoDataCenter este un model pentru centrele de date verzi, arătând cât este de profitabil să ai o gândire inovatoare", a declarat Marc Nezet, Country Manager Schneider Electric Suedia.
Energia electrică ce alimentează centrul de date provine doar din surse regenerabile: energie solară, eoliană şi hidroelectrică, precum şi biocombustibili secundari. EcoDataCenter va fi conectat la sistemul local de energie, care a fost recunoscut drept unul dintre cele mai bune din lume de către Global District Energy Climate Awards New York în 2013. Excesul de căldură de la servere şi echipamentele IT va încălzi clădirile din Falun prin intermediul sistemului local de încălzire. În timpul verii, excesul de abur de la centrala electrică locală va alimenta maşinile de climatizare ale centrului de date.
"Colaborarea dintre centrul de date şi sistemul local de încălzire va asigura reducerea emisiilor în asemenea măsură încât EcoDataCenter va avea o amprentă de carbon negativă pe parcursul unui an. Conectăm centrul de date la un sistem deja sustenabil, care poate utiliza întreaga energie. Astfel, construim primul centru de date cu impact ecologic pozitiv din lume", a declarat Bengt Gustafsson, CEO Falu Energi & Vatten.
"Cu EcoDataCenter, am dovedit că a fi mai «verde» înseamnă a fi mai puţin scump. Acest proiect este semnificativ mai eficient energetic decât centrele de date obişnuite şi integrarea cu sistemul local de încălzire şi răcire presupune utilizarea energiei care, în alte situaţii, este irosită. Astfel, se reduc costurile atât pentru noi, cât şi pentru clienţii noştri", adaugă Borge Granli, unul dintre fondatorii EcoDC AB.
De asemenea, EcoDataCenter a fost proiectat pentru a atinge cel mai înalt nivel de disponibilitate potrivit Uptime Institute (Tier IV), o performanţă reuşită de numai 12 centre de date din lume. Proiectul va avea şi un nivel inalt de performanţă, cu un timp de funcţionare garantat de 100%, atingând, în acelaşi timp, cele mai înalte standarde de siguranţă.
În cadrul colaborării cu EcoDataCenter, Schneider Electric va oferi un portofoliu extins de soluţii şi produse de eficienţă energetică, ideale pentru atingerea obiectivelor acestui proiect.

























































