SCOP Computers - vînzări de 55 milioane de euro

Dragoş Rizea
Ziarul BURSA #Companii #IT / 26 ianuarie 2006

SCOP Computers a avut anul trecut un volum de vînzări de produse IT de 55 milioane de euro, în creştere cu 40% faţă de perioada similară a anului precedent. Peste 85% din această cifră de afaceri a fost realizată prin intermediul reţelei de dis-tribuţie naţională formată din peste 1000 de parteneri. De altfel, numai în 2005 un număr de 100 de firme au semat contracte de distribuţie cu SCOP Computers. Printre cele mai vîndute produse se numără note-book-urile, unde s-a înregis-trat o cerinţă a pieţei de 300%, iar compania cu o cotă de 25% din vînzările naţionale, a reuşit să se poziţioneze pe prima poziţie. SCOP Computers se mai situează pe prima poziţie şi la vînzările de videoproiectoare, unde are 20% din piaţă. Pe parcursul anului trecut, compania a primit premii pentru activitate de la Toshiba (pentru videopro-iectoare şi copiatoare), a fost cel mai bun distribuitor de retail pentru Microsoft şi a fost premiat pentru distribuţia de imprimante Kyocera. Domnul Horia Chiţu, directorul executiv SCOP Computers, a menţionat: "Pentru acest an ne propunem dezvoltarea soluţiilor de afaceri şi a serviciilor pentru clienţii finali şi vom dezvolta parteneriatele pe segmentul retail şi cu integratorii de sistem. Vom atrage atenţia utilizatorilor finali, asupra criteriilor de decizie şi anume că de multe ori investiţia iniţială poate conduce la neprofitabilitate. De exemplu, în achiziţionarea de echipamente de procesare documente, un produs mai scump poate amortiza investiţia într-un timp mai scurt şi la o profitabilitate sporită pentru o perioadă îndelungată".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2584
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5171
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6194
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1347
Gram de aur (XAU)Gram de aur669.0168

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb