Antibiotice Iaşi
ICT

Sentinţă amânată în dosarul lui Bogdan Olteanu

I.Ghe.
Ziarul BURSA #Politică / 04 octombrie 2019

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au finalizat, ieri, dosarul penal în care fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, este acuzat de trafic de influenţă. După încheierea dezbaterilor şi pledoariilor finale, judecătorii au amânat pronunţarea sentinţei la instanţa de fond la data de 17 octombrie.

La termenul de ieri, reprezentantul Direcţiei Naţionale Anticorupţie a solicitat condamnarea lui Olteanu la 10 ani de închisoare cu executare. DNA l-a acuzat în acest dosar pe Bogdan Olteanu că a primit un milion de euro de la Sorin Ovidiu Vîntu, pentru a-l convinge pe Călin Popescu Tăriceanu, pe vremea când aces-ta era premier, ca să îl numească pe Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

Procurorul DNA a motivat că sunt foarte multe probe în dosar ce dovedesc vinovăţia lui Bogdan Olteanu, printre care se numără declaraţiile lui Sorin Ovidiu Vîntu, ale oamenilor de afaceri Ionuţ Adrian şi Ion Eftime, ale avocatului Octavian Ţurcanu şi ale fostului guvernator al Deltei, Liviu Mihaiu.

Vîntu a susţinut că pentru numirea lui Liviu Mihaiu a sponsorizat cu 2 milioane de dolari campania electorală a PNL din anul 2008. Ionuţ Adrian şi Ion Eftime, denunţătorii din respectiva cauză au oferit detalii despre traseul banilor şi despre remiterea sumelor vehiculate în dosar. La dosar au mai fost depuse înscrisuri bancare, care dezvăluie cum banii au fost transferaţi din Cipru în Bulgaria şi scoşi din bancă, dar şi mai multe interceptări telefonice şi ambientale.

Procurorul DNA a spus că unul dintre denunţători a fost testat cu detectorul de minciuni şi a trecut testul, în timp ce Bogdan Olteanu a refuzat să se supună acestei probe.

În plus, un raport financiar realizat de DNA arată că Olteanu şi apropiaţii săi ar fi avut la dispoziţie sume de bani care nu puteau fi justificate. Pe baza acestui raport, DNA cere confiscarea de la Bogdan Olteanu a sumei de un milion de euro.

În ultimul cuvânt, Bogdan Olteanu a negat acuzaţiile: "Nici nu am cerut, nici nu am primit bani de la Sorin Ovidiu Vintu, Ionuţ sau Ion Eftime sau altcineva. Nu a existat nicio comunicare cu privire la numirea lui Liviu Mihaiu".

Olteanu a declarat că Liviu Mihaiu era susţinut de toată lumea pentru funcţia respectivă, iar decizia de numire a fost luată de PNL şi de Guvern.

Râmâne de văzut ce argumente au contat mai mult şi ce decizie va lua instanţa de fond pe 17 octombrie.

Dtlawyers
Apanova
BTPay
Boromir

Curs valutar BNR

07 Mai. 2021
Euro (EUR)Euro4.9262
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0800
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4941
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6770
Gram de aur (XAU)Gram de aur238.7720

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Tohani
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Energy CEO forum awards
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro