SENTIX:Îmbunătăţire a încrederii investitorilor în economia zonei euro

Călin Rechea
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 8 iunie

Îmbunătăţire a încrederii investitorilor în economia zonei euro
Călin Rechea

Indicele încrederii investitorilor privind activitatea economică din zona euro a înregistrat o creştere semnificativă în iunie 2022, după trei scăderi consecutive, conform celui mai recent raport de la Sentix GmbH.

Valoarea indicelui agregat a crescut cu 6,8 puncte, până la -15,8 puncte, în condiţiile în care indicele aşteptărilor a crescut cu 10 puncte, până la -24 de puncte, iar indicele condiţiilor curente din zona euro a crescut cu 3,2 puncte, până la -7,3 puncte. (vezi graficul).

Pe fondul temperării tendinţei negative la nivel global, clasificarea economiilor a înregistrat o nouă revizuire, prin trecerea Germaniei şi a zonei euro din categoria "recesiune" în categoria "declin". Economiile din Asia, exclusiv Japonia, America Latină şi Europa de Est au fost menţinute în categoria "recesiune", iar economia SUA a fost menţinută în categoria "declin".

"Este clar că economia reală nu suferă aşa de sever de pe urma unor fenomene precum creşterea inflaţiei şi a problemelor de pe lanţurile de aprovizionare", se arată în raportul de la Sentix, unde se mai subliniază că efectele cele mai mari ale creşterii preţurilor se resimt la nivelul consumatorilor, în timp ce companiile au reuşit să transfere o mare parte a creşterii costurilor către clienţi.

Această etapă va fi, însă, temporară, în condiţiile în care consumatorii vor fi nevoiţi să-şi reducă cheltuielile, iar firmele nu îşi vor mai putea transfera costurile.

Cea mai mare economie a zonei euro, Germania, se află în "ochiul uraganului", după cum apreciază analiştii de la Sentix, pe fondul îngrijorărilor privind costurile şi a siguranţei furnizării energiei.

Indicele agregat al încrederii în economia Germaniei a crescut până la -12,8 puncte, după trei scăderi consecutive, de la -20,5 puncte în luna precedentă. Indicele situaţiei curente a crescut până la -2 puncte, de la -7,3 puncte în luna anterioară, iar indicele aşteptărilor pentru următoarele şase luni a crescut cu 9,8 puncte de la minimul istoric înregistrat luna trecută, până la -23 de puncte.

După şase scăderi lunare consecutive, indicele agregat al încrederii în economia Statelor Unite a crescut uşor în iunie 2022, cu 1,9 puncte, până la -1 punct, în condiţiile unei noi scăderi a indicelui situaţiei curente, cu un punct, până la 17 puncte, cel mai redus nivel din martie 2021, şi a unei creşteri până la -17,5 puncte a indicelui aşteptărilor, de la -21,8 puncte.

Indicele agregat al încrederii pentru Asia, exclusiv Japonia, a crescut cu 7 puncte în iunie 2022, până la -2,6 puncte, după patru scăderi consecutive, în condiţiile în care indicele aşteptărilor a crescut până la -3,8 puncte, de la -14,3 puncte, iar indicele situaţiei curente a crescut până la -1,5 puncte, de la -4,8 puncte.

În Japonia indicele agregat a crescut până la -5,7 puncte, de la -9,8 puncte în luna precedentă, pe fondul unei creşteri a indicelui situaţiei curente cu 3 puncte, până la 4 puncte, şi a unei creşteri de 5 puncte a indicelui aşteptărilor, până la -15 puncte.

Europa de Est a fost menţinută în categoria "recesiune" pe fondul unei creşteri a indicelui agregat până la -31,1 puncte, de la -38,6 puncte în luna anterioară. Indicele situaţiei curente a crescut până la -33,5 puncte, de la -38,8 puncte, iar indicele aşteptărilor a crescut cu 9,7 puncte, până la -28,8 puncte.

Indicele agregat al încrederii pentru economia Elveţiei a înregistrat o nouă scădere, de 2,6 puncte, până la -0,4 puncte, cel mai redus nivel din august 2020, în condiţiile scăderii indicelui situaţiei curente până la 14 puncte, cel mai redus nivel din aprilie 2021, de la 21,5 puncte, şi a creşterii indicelui aşteptărilor până la -13,8 puncte, de la -15,5 puncte în luna precedentă.

Pentru economia Austriei, indicele agregat a crescut semnificativ, cu 14,5 puncte, până la -0,5 puncte, după patru scăderi lunare consecutive. Indicele aşteptărilor a crescut până la -16 puncte, de la minimul istoric de -39 de puncte din luna anterioară, în timp ce indicele situaţiei curente a crescut cu 3,8 puncte, până la 16,3 puncte.

America Latină a rămas în categoria "recesiune" pe fondul creşterii uşoare a indicelui agregat al încrederii, cu 1,4 puncte, până la -14,4 puncte, în condiţiile în care indicele aşteptărilor a crescut cu 4 puncte, până la -15,3 puncte, iar indicele situaţiei curente a scăzut până la -13,5 puncte, de la -12,3 puncte.

Pentru economia globală, indicele agregat al încrederii a crescut până la -7,9 puncte în luna iunie 2022, de la -13,3 puncte în luna precedentă, în condiţiile în care indicele situaţiei curente a crescut cu 2,3 puncte, până la -2,5 puncte, iar indicele aşteptărilor a înregistrat o creştere de 8,3 puncte, până la -13,2 puncte.

Indicele încrederii de la Sentix pentru luna iunie 2022 a fost construit pe baza unui sondaj la care au participat 1.225 de investitori, dintre care 252 au fost investitori instituţionali.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. o fi auzit Sentix de uraganul economic in desfasurare, un deceniu de stagflatie si guverne ultracorupte sau fac parte din aparatul de propaganda a falsetelor date economice precum auditul celor din Big Four?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “Energia 2022”
Apanova
BTPay
Electromagnetica
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Oct. 2022
Euro (EUR)Euro4.9480
Dolar SUA (USD)Dolar SUA5.0712
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1139
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6665
Gram de aur (XAU)Gram de aur270.7335

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
solarenergy-expo.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro