SIBEX Derivatele pe Dow Jones şi euro/dolar, cele mai tranzacţionate

S.N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 14 februarie 2013

După jumătate din şedinţa de la mijlocul săptămânii, activitatea speculatorilor era una destul de bună la Sibex, cu 569 de contracte încheiate până la ora 17.30. Valoarea tranzacţiilor se situa la 6,27 milioane de lei. Cotaţiile derivatelor cele mai lichide, adică Dow Jones şi euro/dolar înregistrau creşteri, continuând tendinţa optimistă înregistrată în partea a doua zilei de marţi.

La ora menţionată simbolul DEDJIA_RON iunie înregistra totuşi o apreciere de numai un punct, după ce anterior crescuse cu până la 26 de puncte. Cotaţia DEDJIA_RON era estimată la 13.971 de puncte, amplitudinea aprecierilor reducându-se după ora 16.30. Derivatul pe indicele american era cel lichid la bursa sibiană, cu 261 de contracte pe scadenţa martie. La NYSE cotaţiile acţiunilor au început şi ele ziua pe plus. Optimismul de pe piaţa americană se datora discursului preşedintelui SUA, Barack Obama, care a propus cheltuieli pe infrastructură şi proiecte de mediu.

Speculaţiile pe cursurile valutare s-au îndreptat către perechea euro/dolar, care se remarca prin 137 de contracte pe scadenţa martie. La ora 17.30 euro creştea faţă de dolar cu numai 0,06% şi valora 1,34650 USD. Şi în cazul acestui produs se observa o temperare a aprecierii. Pe pieţele externe, moneda unică a câştigat iniţial "bătălia" cu dolarul, apreciindu-se pentru a treia zi la rând, după ce producţia industrială din UE a crescut mai mult decât indicau previziunile şi după ce obligaţiunile italieneşti aveau în continuare preţuri ridicate, în contextul în care guvernul a vândut datorii de aproape 9 miliarde de dolari. Aceste ştiri indicau o îmbunătăţire a condiţiilor financiare din euro-zonă, lucru esenţial pentru o creştere pe termen scurt.

Pe piaţa aurului numărul contractelor SIBGOLD februarie era 88. Preţul futures al aurului s-a aflat în cea mai mare parte a timpului pe scădere, dar a testat pentru scurt timp şi teritoriul pozitiv. La ora 17.30, cotaţia pierdea 5,6 USD pe uncie, valorând 1645,1 USD.

Pe segmentul derivatelor pe acţi­uni s-a consemnat în mod surprinzător, specularea preţului futures al acţiunii BRD prin 10 contracte. Derivatul pe aceste titluri nu mai intrase de multă vreme în atenţia jucătorilor. Cotaţia DEBRD martie s-a depreciat cu 3,23% estimările indicând un preţ de 9 lei/acţiune.

Notă: Articol realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 17.30.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0600
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2961
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4155
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8673
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.7924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb