Sindicaliştii din Mine-Energie pichetează sediul Guvernului

V.B.
Companii #Energie / 16 septembrie 2014

Membrii Federaţiei Naţionale Mine-Energie vor picheta astăzi, între orele 11 şi 13, sediul Guvernului, nemulţumiţi în principal de minimalizarea rolului producătorilor de energie electrică pe baza cărbunelui energetic în Sistemul Energetic Naţional, potrivit unui comunicat trimis redacţiei.

Conform Confederaţiei Naţionale Sindicale "Cartel Alfa", sindicaliştii se plâng şi de: lipsa dialogului social la nivelul unităţilor şi al judeţelor; conducerea unităţilor în stil discreţionar; încălcarea legislaţiei cu privire la informarea şi consultarea salariaţilor, precum şi cea referitoare la Sănătatea şi Securitatea în Muncă; mimarea controlului la abuzurile sesizate Inspecţiei Muncii şi Inspectoratelor Judeţene Teritoriale.

Federaţia Naţională Mine-Energie reuneşte membri ai sindicatelor din Complexul Energetic Oltenia, Complexul Energetic Hunedoara, Compania Naţională a Uraniului, Nuclearelectrica şi Societatea Naţională a Sării.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2637
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5611
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5683
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1438
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.6662

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb