Sindicatul din Azomureş afirmă că societatea s-ar putea închide din nou

F. A.
Companii #Bunuri Industriale / 6 februarie 2009

Sindicatul "Alternativa 2002" din Azomureş a trimis, azi, o scrisoare Ministerului Economiei în care atenţionează că societatea s-ar putea închide din nou dacă ordonanţa privind acordarea de subvenţii pentru îngrăşămintele chimice întârzie să apară, transmite corespondentul NewsIn.

"Suntem total dezamăgiţi deoarece ordonanţa - sau hotărârea de Guvern - promisă, privind acordarea de subvenţii pentru îngrăşămintele chimice, întârzie să apară. Mai mult, premierul Emil Boc nici nu a pomenit de ea în cursul zilei de joi, în declaraţiile făcute. La discuţiile cu domnul ministru Adriean Videanu, acesta ne-a spus că o strângere de mână e mai valabilă decât un contract. Şi am crezut în bunele sale intenţii, nu am ieşit în stradă alături de alte sindicate. Realitatea este că fără aceste subvenţii, patronatul este decis să oprească producţia şi dacă fac asta este greu de crezut că va mai porni vreodată. Noi suntem convinşi că guvernanţii au cele mai bune intenţii, însă dorim să le şi vedem îndeplinite", a declarat pentru NewsIn Maria Dăndărău, secretarul general al CNSLR Frăţia, la care este afiliat sindicatul din Azomureş.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2780
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6568
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5793
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1594
Gram de aur (XAU)Gram de aur620.5504

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb