SIPRI: Războiul din Ucraina a dublat importul de arme în Europa

GEORGE MARINESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 12 martie

SIPRI: Războiul din Ucraina a dublat importul de arme în Europa

English Version

Războiul din Ucraina a dublat importul de arme în Europa, potrivit raportului publicat ieri de Institutul Internaţional de Cercetare a Păcii din Stockholm (SIPRI), care arată că în perioada 2019-2023 importul de echipamente militare şi arme în Europa a crescut cu 94% comparativ cu perioada 2014-2018. Ucraina a devenit cel mai mare importator european de arme în perioada 2019-2023 şi al patrulea ca mărime din lume, după ce 30 de state au furnizat armament Ucrainei după 24 februarie 2022. Potrivit unei hărţi interactive, România se numără printre statele europene care şi-a dublat importurile de arme în perioada 2019-2023, importul de armament din ţara noastră în ultimii cinci ani reprezentând 0,6% din importurile globale de echipamente importante de luptă.

Aproximativ 55% din echipamentele de luptă şi tehnică militară achiziţionate de statele europene în perioada 2019-2023 au fost furnizate de SUA, în creştere cu 20% faţă de perioada 2014-2018. În top trei al furnizorilor de arme către statele europene se mai situează Germania şi Franţa, care au reprezentat 6,4%, respectiv 4,6% din importuri.

Referitor la acest aspect, Dan Smith, directorul SIPRI, a declarat: "Mai mult de jumătate din importurile de arme de către statele europene provin din SUA, în timp ce Europa este responsabilă pentru aproximativ o treime din exporturile globale de arme, (...) ceea ce reflectă capacitatea puternică militar-industrială a Europei. Mulţi factori influenţează deciziile statelor europene NATO de a importa din SUA, inclusiv scopul de a menţine relaţiile transatlantice alături de aspectele mai tehnice, militare şi legate de costuri. Dacă relaţiile transatlantice se schimbă în următorii ani, politicile de achiziţii de arme ale statelor europene ar putea fi, de asemenea, modificate".

Pieter Wezeman, cercetător principal în cadrul SIPRI, a precizat: "Cu multe arme de mare valoare la comandă - inclusiv aproape 800 de avioane de luptă şi elicoptere de luptă - este posibil ca importurile europene de arme să rămână la un nivel ridicat. În ultimii doi ani, am văzut, de asemenea, o cerere mult mai mare pentru sisteme de apărare aeriană în Europa, stimulată de campania de rachete a Rusiei împotriva Ucrainei".

În acest timp, Statele Unite şi-a crescut exporturile de arme cu 17%, exportul de arme al Federaţiei Ruse s-a redus la jumătate, în timp ce Franţa a devenit al doilea exportator de armament la nivel global. Practic, armamentul din SUA reprezintă 42% din tranzacţiile din domeniu la nivel global, armele americane ajungând în 107 state ale lumii. Pe locul doi în privinţa exportului de armament se situează Franţa, 30% din echipamentele de luptă exportate de această ţară având ca destinaţie India.

În schimb, exporturile de arme ruseşti au scăzut cu 53% înntre anii 2019-2023, comparativ cu perioada 2014-2018. Raportul citat arată că scăderea exporturilor ruseşti de armament este dramatică în ultimii cinci ani, dacă luăm în considerare că Federaţia Rusă a exportat echipamente de luptă în 31 de state în anul 2019 şi în numai 12 state în anul 2023. Ţările din Asia şi Oceania au primit 68% din exporturile totale de arme ruseşti, India reprezentând 34% şi China 21%.

În ceea ce priveşte top 10 al exportatorilor de armament din lume, după SUA, Franţa şi Rusia, se situează Italia care a cunoscut un boom de 86% în privinţa exporturilor, Coreea de Sud (+12%), celelalte cinci state înregistrând scăderi ale acestui tip de tranzacţie faţă de perioada 2014-2018: China (-5,3%), Germania (-14%), Marea Britanie (-14%), Spania (-3,3%) şi Israel (-25%).

Raportul SIPRI mai arată că majoritatea tranzacţiilor cu armament au ca destinaţie Asia şi că India este cel mai mare importator de arme din lume, cu o creştere de 4,7% a numărului acestor importuri în ultimii cinci ani. Nici vecinii Indiei nu se lasă mai prejos, Pakistanul crescând importul de arme cu 43% în aceeaşi perioadă. În zona Asiei, Japonia şi-a majorat cu 155% importul de armament, în timp ce Coreea de Sud a crescut importurile respective doar cu 6,5%.

Documentul citat precizează că doar trei state din Orientul Mijlociu s-au numărat printre primii 10 importatori în perioada 2019-2023: Arabia Saudită, Qatar şi Egipt. Arabia Saudită a fost al doilea cel mai mare importator de arme din lume în perioada respectivă, primind 8,4% din importurile globale de arme, în timp ce Qatar şi-a crescut importurile de arme de aproape de patru ori (+396%) faţă de perioada 2014-2018. Egiptul a fost al şaptelea cel mai mare importator de arme din lume în perioada 2019-2023, când a achiziţionat peste 20 de avioane de luptă şi 10 nave de război. Majoritatea importurilor de arme de către statele din Orientul Mijlociu au fost furnizate de SUA (52%), urmată de Franţa (12%), Italia (10%) şi Germania (7,1%).

Zain Hussain, cercetător la SIPRI a precizat: "În ciuda unei scăderi generale a importurilor de arme în Orientul Mijlociu, acestea rămân ridicate în unele state, cauzate în mare parte de conflicte şi tensiuni regionale. Armele importante importate în ultimii 10 ani au fost folosite pe scară largă în conflictele din regiune, inclusiv în Gaza, Liban şi Yemen. Unele state din regiunea Golfului au importat cantităţi mari de arme pentru a le folosi împotriva rebelilor houthi din Yemen şi pentru a contracara influenţa iraniană".

Documentul citat mai arată Africa este continentul unde în ultimii cinci ani importul de arme s-a înjumătăţit, cunoscând o scădere de 52%, în principal reducerii importurilor de către Algeria şi Maroc.

Lansare carte
Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară”
APA NOVA
e-infra.ro
eximbank.ro
fngcimm.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Mai. 2024
Euro (EUR)Euro4.9744
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5940
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0203
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8371
Gram de aur (XAU)Gram de aur345.4718

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
tophotelconference.ro
mastercommunications.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
everythinghr.live
32.aicps.ro
roenergy.eu
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb