Situaţia centralei nucleare Zaporojie va fi dezbătută joi de urgenţă la ONU

S.B.
Internaţional / 10 august 2022

Situaţia centralei nucleare Zaporojie va fi dezbătută joi de urgenţă la ONU

Consiliul de Securitate al ONU va organiza joi o reuniune de urgenţă pentru a dezbate situaţia centralei nucleare ucrainene de la Zaporojie, pe care Kievul şi Moscova se acuză reciproc că au bombardat-o, au anunţat surse diplomatice, informează Agerpres.

O sursă apropiată preşedinţiei Consiliului de Securitate, asigurată în august de China, a precizat că reuniunea va avea loc pe 11 august la ora locală 15:00 (19:00 GMT).

O altă sursă de la sediul ONU din New York a menţionat că reprezentanţii celor 15 ţări din Consiliul de Securitate se vor reuni joi după-amiază la cererea Rusiei, care dispune de drept de veto, la fel ca ceilalţi patru membri permanenţi (SUA, Regatul Unit, Franţa, China).

Cel puţin 14 persoane au murit din cauza bombardamentelor în noaptea de marţi spre miercuri în zona din jurul centralei nucleare de la Zaporojie, cea mai mare astfel de centrală din Europa.

Grupul ţărilor cel mai puternic industrializate G7 a acuzat miercuri Moscova că "pune în pericol" regiunea ucraineană din jurul centralei Zaporojie, ocupată de trupele ruseşti.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3370
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7748
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7316
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3193
Gram de aur (XAU)Gram de aur642.8367

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
eduprosummit.ro
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb