Spectral Mobilă a obţinut o finanţare de 6,5 milioane de lei de la UniCredit şi investeşte 8,5 milioane de lei într-un centru logistic

T.B.
Companii / 25 ianuarie

Spectral Mobilă a obţinut o finanţare de 6,5 milioane de lei de la UniCredit şi investeşte 8,5 milioane de lei într-un centru logistic

Producătorul de mobilă Spectral Mobila SA, care deţine o fabrică în judeţul Vaslui, a început construcţia unui centru logistic format din 6 hale cu o suprafaţă totală de depozitare de peste 3500 mp. Investiţia în noua locaţie va ajunge la 8,5 milioane de lei, iar 6,5 milioane provin dintr un credit obţinut de la UniCredit Bank, se arată într-un comunicat al Spectral Mobila, SA, remis redacţiei. Centrul logistic este amplasat în apropierea fabricii pe care compania o deţine în Tutova, judeţul Vaslui, iar după finalizarea lucrărilor amplasamentul pe care va funcţiona fabrica va depăşi 37.000 mp, potrivit sursei.

Conform sursei indicate, "Bugetul pentru investiţii din 2024 este unul record pentru noi, iar pe lângă investiţia în noul centru logistic vom continua extinderea reţelei de magazine Spectral Mobilă, vom investi în creşterea flotei de camioane pentru transportul produselor fabricate şi în noi utilaje pentru fabricarea mobilei. Noua locaţie va fi folosită pentru depozitarea produselor finite ceea ce ne va permite o optimizare a stocurilor, iar halele din interiorul fabricii pe care le foloseam până acum ca şi depozite vor fi integrate în fluxurile de producţie, lucru care ne va permite creşterea capacităţii de producţie." a declarat Dan Dodiţă, director executiv al Spectral Mobila SA.

Spectral Mobila SA deţine o fabrică în apropierea municipiului Bârlad în care produce o gamă completă de mobilier pentru dormitoare, sufragerii, bucătării, holuri, băi, birouri sau produse tapiţate cum ar fi canapele, fotolii sau colţare, precizează sursa menţionată. Astfel clienţii magazinelor Spectral Mobilă îşi pot mobila întreaga locuinţă cu produse fabricate exclusiv în România, relatează sursa.

Produsele fabricate de Spectral Mobila SA sunt comercializate printr-o reţea de 7 magazine proprii sub brandul Spectral Mobilă în Bârlad, Bucureşti, Buzău, Călăraşi, Galaţi, Râmnicu Sărat şi Tecuci, 27 magazine Spectral Mobilă în franciză în Adjud, Bacău, Baia Mare, Botoşani, Brăila, Braşov, Calafat, Câmpulung Moldovenesc, Focşani, Iaşi, Întorsura Buzăului, Mangalia, Moreni, Olteniţa, Piteşti, Săcele, Sebeş, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Sighetu Marmaţiei, Slatina, Slobozia, Suceava, Târgu Frumos, Târgu Jiu, Timişoara şi Turda şi în alte peste 100 de magazine partenere din întreaga ţară, transmite compania. De asemenea, produsele pot fi comandate în toată ţara prin magazinul on-line deţinut de companie ( www.spectral.ro ), dar şi pe mai multe platforme de tip marketplace ca eMag.ro , altex.ro , vivre.ro , cel.ro , elefant.ro sau esteto.ro, se mai arată în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară”
APA NOVA
e-infra.ro
fngcimm.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Mai. 2024
Euro (EUR)Euro4.9762
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5851
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0237
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8519
Gram de aur (XAU)Gram de aur345.7888

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
mastercommunications.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
everythinghr.live
thediplomat.ro
32.aicps.ro
roenergy.eu
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb