Speedwell şi Hili Properties semnează noi contracte de leasing cu Bicodex, Soler & Palau şi Symmetrica

F.D.
Companii #Construcţii / 18 ianuarie

 Didier Balcaen şi Jan Demeyere, Speedwell

Didier Balcaen şi Jan Demeyere, Speedwell

SPEEDWELL, dezvoltator imobiliar de proiecte rezidenţiale, office şi mixte din România, alături de Hili Properties, coproprietarii MIRO, anunţă închirierea a 1.240 de metri pătraţi de spaţii de birouri în clădirea MIRO. Odată cu semnarea noilor contracte de închiriere, MIRO, clădirea de birouri dezvoltată de SPEEDWELL şi deţinută majoritar de Hili Properties, a atins un grad de ocupare de 90%, conform unui comunicat de presă al companiei.

Biocodex, compania farmaceutică de origine franceză, lider pe piaţa microbiotei şi probioticelor, Soler & Palau, producător şi distribuitor global de sisteme de ventilaţie de înaltă calitate, Symmetrica, unul dintre liderii pieţei de pavaj din România şi, companie farmaceutică cu capital francez prezentă în peste 115 ţări sunt cei mai noi chiriaşi ai clădirii MIRO.

Amplasată în zona de nord a Bucureştiului, pe şoseaua DN1, clădirea MIRO reprezintă un nou standard pentru companiile care caută atât spaţii de birouri cu funcţionalităţi premium, cât şi o locaţie excelentă cu acces facil către principale zone de interes. Desfăşurat pe cinci niveluri şi cu o suprafaţă închiriabilă totală de 23.000 de metri pătraţi, MIRO deţine cel mai înalt grad de certificare obţinut până acum în România, WELL V2 PLATINUM, şi dispune de toate facilităţile specifice clădirilor de birouri de clasă A. Pe lângă certificarea WELL, clădirea MIRO a fost certificată cu standardul BREEAM Excellent. În plus, clădirea oferă 1.700 de metri pătraţi de spaţii de relaxare în aer liber şi beneficiază, de asemenea, de un sistem de parcare inteligent şi staţii de încărcare pentru maşini electrice.

"Îmi face plăcere să urez bun venit în comunitatea MIRO noilor noştri chiriaşi Biocodex, Soler & Palau şi Symmetrica. Fiecare dintre aceste companii nu numai că diversifică portofoliul de parteneri de renume, dar subliniază şi o schimbare mai largă în peisajul actual al businessului. Astfel, mă bucur să văd că tot mai multe companii pun acum accent pe bunăstarea angajaţilor şi caută să investească într-un spaţiu de birouri modern, care oferă toate facilităţile necesare unei dezvoltări armonioase pe termen lung. În plus, zona de nord a Bucureştiului rămâne o locaţie căutată, iar MIRO oferă, pe lângă poziţionarea privilegiată, toate caracteristicile unui spaţiu de lucru inteligent şi flexibil în care îţi face plăcere să revii.", declară Didier Balcaen, CEO şi Cofondator SPEEDWELL

"Ne-am propus să creăm un mix de chiriaşi divers şi internaţional pentru MIRO şi, de aceea, suntem onoraţi să primim trei branduri de renume în clădirea noastră. Pe măsură ce ne apropiem de un grad de ocupare de 100%, ne bucurăm să vedem că accentul pus pe sustenabilitate, eficienţă şi dezvoltarea unor experienţe unice de lucru este un succes confirmat. Profit, aşadar, de această ocazie pentru a mulţumi echipei care depune eforturi zilnice pentru a se asigura că toţi chiriaşii şi clienţii noştri se bucură de timpul lor petrecut la MIRO.", spune George Kakouras, Managing Director la Hili Properties plc.

Biocodex a închiriat un spaţiu de 660 de metri pătraţi în clădirea MIRO pentru noul birou din România.

Pionierul farmaceutic francez în domeniul microbiotei şi probioticelor, implicat şi în domeniul sănătăţii femeilor şi al medicamentelor împotriva bolilor rare, îşi distribuie produsele în peste 110 ţări. Unele dintre mărcile sale sunt deja recunoscute în România şi includ Enterol, Otipax sau Saforelle.

Contractul de închiriere a fost intermediat de Crosspoint Real Estate, partener internaţional al Savills în România şi unul dintre cei mai mari furnizori locali de servicii de tranzacţionare şi consultanţă pentru domeniul imobiliar.

Cu patru facilităţi de producţie în Spania (Ripoll, Sils, Torello şi Madrid), două în China (Shanghai şi Guangzhou) şi fabrici în Franţa, Marea Britanie, Norvegia, Mexic, Brazilia, SUA, Singapore, Thailanda, Malaezia şi India, Soler & Palau, producătorul şi distribuitorul global de sisteme de ventilaţie de înaltă calitate pentru spaţii comerciale, industriale şi rezidenţiale a închiriat 200 de metri pătraţi de spaţii de birouri în clădirea MIRO şi 430 de metri pătraţi de spaţii de depozitare în SPACEPLUS West, prima dezvoltare pe segmentul industrial-logistic din portofoliul SPEEDWELL.

Asistat de Sotheby's International Romania, companie ce oferă servicii de intermediere, relocare şi instalare pentru cele mai prestigioase companii de real estate, Symmetrica, unul dintre liderii pieţei de pavaj din România, a închiriat 400 de metri pătraţi de spaţii de birouri Clasa A în clădirea MIRO, pe o perioadă de cinci ani.

"Ne bucurăm să primim în comunitatea noastră parteneri de renume precum Biocodex, Soler & Palau şi Symmetrica şi le mulţumim că au ales să îşi desfăşoare activitatea în clădirea noastră de birouri din Băneasa. Prezenţa lor în MIRO Offices reiterează atât calitatea spaţiilor de birouri cât şi angajamentul nostru de lungă durată, de a asigura un mediu propice pentru chiriaşii noştri şi angajaţii acestora. Toate aceste parteneriate conduc MIRO la atingerea unui grad de ocupare de peste 90%. Astfel, doar 1.600 de metri pătraţi au rămas disponibili pentru închiriere la etajul patru al clădirii, o dovadă în plus a calităţii pe care MIRO o oferă tuturor partenerilor.", declară Jan Demeyere, Arhitect şi Cofondator SPEEDWELL

În prezent, MIRO mai are disponibili spre închiriere aproximativ 1.600 de metri pătraţi de spaţii de birouri, la etajul patru. Printre chiriaşi se numără ROVERE MOBILI, CEGEKA, EATON, KPMG România, COS (Corporate Office Solutions), MASIA, NEOCLINIQUE, MITZU, STRADALE, DOCTOR SKIN, HISKY, JURA, Biocodex, Soler & Palau şi Symmetrica.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5425
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2961
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9374
Gram de aur (XAU)Gram de aur387.6905

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb