Statele din zona euro au în vedere un sprijin temporar şi ţintit în contextul inflaţiei mari

G.D.
Internaţional / 3 octombrie

Statele din zona euro au în vedere un sprijin temporar şi ţintit în contextul inflaţiei mari

Miniştrii de Finanţe din zona euro ar putea să promită astăzi că programele naţionale de asistenţă, în contextul creşterii costurilor la energie, vor fi temporare şi ţintite, astfel încât să nu declanşeze o spirală salarii-preţuri care ar stimula şi mai mult o inflaţie deja record, susţin oficialii citaţi de Reuters, transmite Agerpres.

Reuniţi la Luxemburg pentru discuţiile lor lunare, miniştrii de Finanţe din zona euro ar putea da un comunicat cu privire la răspunsul lor fiscal la criza costului vieţii, provocată de reducerea livrărilor de gaze ruseşti spre Europa.

Aceste discuţii cu privire la răspunsul fiscal vin într-un moment în care Germania, prima economie a zonei euro, a anunţat joi că va împrumuta 200 de miliarde de euro de pe piaţă pentru a finanţa schemele de sprijin pentru companiile şi gospodăriile afectate de costurile ridicate la energie. Răspunsul Germaniei este cu 67 de miliarde de euro mai mare decât ce a anunţat până acum Franţa şi cu 68 de miliarde de euro peste ceea ce are de gând să facă Italia. În plus, este cu mult mai mult decât îşi pot permite ţările mici din zona euro, ceea ce generează îngrijorări în rândul Comisiei Europene cu privire la menţinerea competiţiei între companiile din UE.

Sprijinul guvernamental total oferit de statele din zona euro, care depăşeşte deja 500 de miliarde de euro, este o bătaie de cap şi pentru Banca Centrală Europeană, care majorează dobânzile pentru a ţine sub control o inflaţie record care a ajuns la 10% în septembrie.

Oficialii citaţi de Reuters susţin că sprijinul guvernamental, chiar dacă reduce impactul imediat al energiei scumpe, distorsionează şi semnalele de preţ pe care piaţa le-ar trimite în mod normal şi ar duce la diminuarea consumului, şi în plus contrazice eforturile BCE de a diminua inflaţia. De asemenea, măsurile de sprijin ar putea însemna noi împrumuturi guvernamentale, lucru pe care nu toate guvernele din zona euro şi-l permit fără a declanşa o reacţie pe piaţă.

Pentru a păstra competiţie şi a diminua riscul unor turbulenţe pe piaţă, unii oficiali din zona euro au vehiculat ideea unor noi împrumuturi comune la nivelul UE pentru a finanţa un răspuns comun la criza energetică. Pentru a depăşi scepticismul ţărilor membre din nordul continentului, planul ar putea fi modelat după planul de susţinere a locurilor de muncă din timpul pandemiei.

Comisia menţionează şi faptul că guvernele UE pot încă să folosească 225 miliarde de euro sub formă de împrumuturi ieftine neutilizate din fondul UE de revenire post-pandemie şi să le utilizeze pentru a răspunde la criza energetică.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Daca nu se doreste caderea majoritatii guvernelor

    de stanga in europa, trebuie cumva mituit populatia 

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

GALA BURSA 2022
Avocat Ianul Alexandra
Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
roovi.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Dec. 2022
Euro (EUR)Euro4.9211
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6615
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9963
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7073
Gram de aur (XAU)Gram de aur268.9159

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro